marți, 25 noiembrie 2008

ANESTEZIE CURS 7 - 20 nov

Calea exobucala
Este indicata in caz de leziuni endobucale care impiedica anestezia pe cale endobucala.
Tehnica. Se dezinfecteaza tegumentul cu iod si alcool. Se repereaza marginea inferioara a orbitei cu indexul iar glubul ocular sa ruleze pe unghie. Locul de intepatura se afla pe o linie orizontala mai aproape de unghiul intern al nasului, in santul nazo genian si la 0,5 cm in afara lui. Se procedeaza in continuare ca si la cea pe cale endobucala. Accidente si complicatii: inteparea glubului ocular, formarea de hematom, ruperea varfului acului, inteparea nervului (nevrite).
Anestezia plexala (anestezia nervilor dentari supero-mijlocii): zonele anesteziate sunt PM1 si 2, radacina mezio-vestibulara a M1, tesuturile periodontale care acopera acesti dinti, tesuturile moi vestibulare, mucoasa sinusului si planseului la nivelul peretelui extern.
Indicatii: cand anestezia nervului suborbitar si anestezia nervului posterior nu dau anestezia premolarilor sau cand se fac interventii care implica numai PM superiori.
Alternative: anestezia nervului suborbitar pt PM1, anestezia tronculara bazala a nervului maxilar
Repere anestezice: fundul de sant vestibular superior, PM2; locul intepaturii: in fundul de sant vestibular superior, deasupra apexului PM2 iar directia acului este oblic fata de os cu bizoul paralel cu osul. Profunzimea: se lasa cantitatea de anestezic supra periostal, in dreptul si deasupra apexului PM2. Simptome si semne ale pacientului: anestezia partiala a buzei superioare spre comisura, anestezia in teritoriul PM1 si 2 si in dreptul radacinii MV a M1.
Anestezia tronculara periferica a nervilor dentar supero-posteriori: e foarte frecvent folosita in practica.
Zonele anesteziate: M1, 2, 3 superior, cu exceptia radacinii MV a M1; osul alveolar si periostul care acopera molarii, mucoasa vestibulara, peretele lateral, periostul si sinusul maxilar corespunzator. Indicatii: in terapia osoasa si dentara, cand nu e eficenta anestezia plexala sau cand este contraindicata.
Contraindicatii: cand riscul hemoragic este mare, la hemofilici (se recomanda plexala sau intra lgamentara)
Avantaje: este o anestezie atraumatica, suprima un numar mare de intepaturi pt anstezia plexala, reduce cantitatea de solutie anestezica si are eficienta maxima.
Dezavantaje: prezinta cel mai mare risc de a produce hematomul, rezulta atunci cand aspiratia pozitiva e frecventa. Mai este necesara inca o intepatura pt radacina MV a M1 superior. Alternativa: anestezia bazala sau tronculara.
La tuberozitate, nervii se gasesc la diferite nivele, mai superior la adulti.
Repere pe cale endo bocala: osoase - cresta zigomato-alveolara, la 1 cm de marginea crestei alveolar; reperele partilor moi, fornixul supeiror si mucoasa mobila, repere dentare M1 la adult si M2 la copil
Repere pe cale exobucala:
1. malarul si marginea lui inferioara.
2. muschiul maseter, marginea inferioara.
3. Creasta zigomato-alveolara
Tehnica pe cale edobucala: cea mai des folosita, se folosesc ace mici, gura este intredeschisa (!!coronoida!!) se paote face anestezia topica inainte, se dezinfecteaza mucoasa cu alcool, si se repereaza creasta zigomato-alveolara cu degetul, locul de intepatura este la nivelul mucoasei mobile, in fornixul vestibular superior, in dreptul radacinii MV al M2 sup la 1 cm de creasta alveolara si inapoi crestei zigomato-alveolara. Acul de jos in sus, dinainte inapoi si dinafara inauntru. Acul trebuie sa pastreze in permanenta contact cu osul si se avanseaza incet in cele 3 directii. Injectarea se poate face in 2 feluri:
A) in prealabil se aspira, dupa ce sa patruns la nivelul tuberozitatii, iar daca aspiratiea e negativa se face injectare progresiva si continua incepand de la 1 cm pana la 3 cm profunzime pana cand acul pierde contactul cu tuberoziatea pt a prinde toate fibrele nervoase.
B) fiind la nivelul tuberozitatii se aspira se lasa anestezic, apoi se avanseaza in profunzime in contact cu tuberozitatea se aspira din nou si se depune iar anestezic. Cand se pierde contactul cu tuberozitatea nu se mai depune anestezic. La adulti se face la o profunzime de 16 mm iar la copii sau cei cu craniu mai mic se face la o profunzime de 10-14 mm.

ANESTEZIE CURS 6 - 13 nov

Anesteziile tronculare la maxilar.
Anestezia regionala tronculara este o anestezie de conductie. Solutia anestezica actioneaza pe traiectul trunchiului nervos sau la nivelul orificiilor osoase de intrare sau iesire a trunchiurilor nervoase, intrerupand conductibilitatea si propagarea sensibilitatii dureroase:
1. Daca solutia anestezica e introdusa in ganglionul Gasser se produce anestezia lui si a tuturor ramurilor nervului trigemen.
2. Daca solutia anestezica e depusa la baza craniului (la gaura rotunda mare) ea actioneaza asupra nervului maxilar.
3. Daca solutia anestezica e depusa la baza gauri ovale, actioneaza asupra nervului mandibular si a maxilarului superior si a tuturor ramurilor lui.
4. Daca solutia asestezica e depusa la orificiile unde intra nervii dentari supero posteriori sau nervul dentar inferior, sau pe unde ies nervii suborbitari si supraorbitari, naso- palatin, palatin mare, mentonier si incisiv. Daca se depune la nervul lingual, bucal, maseter sau maseterinul, care se desprin din trunchiul principal mandibular, anestezia se numeste tronculara periferica.
Anestezia tronculara periferica a nervului supraorbitar (ramura terminala a nervului oftalmic), ca zone de anestezie sunt cuprinse tegumentul pleoapei superioare, tegumentul unghiului intern al orbitei, tegumentul regiuni frontale pana la vertex, osul frontal cu musoasa sinusului frontal, tegumentul radacinii nasului si a dorsului nasului, tegumentul varfului si aripilor nazale, lobulul nazal, sacul lacrimal si segmentul medial al pleoapelor. Indicatii: pt alcolizari in nevralgia de trigemen, in interventia din chirurgia maxilo-faciala, pt regiunile invecinate nervului supraorbitar, pt plasti sau interventie pe sinusul frontal. Ca si dezavantaje: posibilitatea intepari glubului ocular, dificultati in reperarea orificiului.
REPERELE GAURI SUPRAORBITARA (osoasa) pe arcada sprancenoasa, la 2-3 mm deasupra marginii osoase, la 1 cm lateral de unghiul intern al orbitei, pe aceeasi verticala cu gaura suborbitara si mentoniera. Tehnica: se dezinfecteaza tegumentul cu iod, alcool, dupa care se trece la intepatura, acul patrunde la cativa mm deasupra arcadei sprancenoase, in 1/3 interna a arcadei sprancenoase, medial cu orificiul supraorbitar. Directia acului si profunzimea, usor in jos, inafara si inapoi. Imediat dupa ce se inteapa se cade pe os, in scobitura supraorbitara si fara sa se patrunda in orificiul supraorbitar dar pastrand contact cu osul, aici se va depune anestezicul. Pt anestezia ambeor ramuri ale nervului oftalmic, locul de intepatura e intersprancenos. Directia acului va fi impins intr-o parte si alta, subcontinent, de-a lungul unei linii care trece prin regiunea sprancenoasa.

Anestezia tronculara periferica a nervului suborbitar: ramura terminala a nervului maxilar superior, pe traiectul sau prin canal da ramuri colaterale cum sunt nervii dentari superomijlocii (pt regiunea premolarilor) si mai da si regiunea nervilor dentari supero anteriori (pt regiunea frontala maxilara) dupa care iese prin gaura suborbitara unde da ramuri terminale (asa numitul buchet suborbitar) labiale superioasre, nazale, palpebrale). Nervul este abordat la nivelul canalului suborbitar pt ramurile sale terminale, in afara canalului. Ca teritoriu de anestezie produce anestezie osoasa, ligamentara, parodontala, pulpara, si a tesuturilor moi vestibulare de la nivelul incisivilor centrali pana la premolari cu exceptia fibromucoasei palatine. Alte denumiri ale anesteziei: anestezia nervilor dentari sau alveolari antero superiori. Ca nervi anesteziati sunt nervii dentari antero superiori, partiali sunt nervii dentari supero mijlocii, ramurile nervoase sinusale si ramurile terminale ale nervului suborbitar. Zone anesteziate: dintii incisivi si caninul, partial premolarii 50% din cazuri, osul, parodontiul si mucoasa vestibulara, pleoapa inferioara si fata latero nazala, jumatatea buzei superioare, peretele osos antero sinusal si mucoasa corespunzatoare a sinusului. Ca si indicatii: e folosita in procedurile stomatologice si in chirurgia maxilo, atunci cand anestezia plexala e insuficienta sau cand anestezia nu se pot face din motive patologice.

!!!!!caracteristica anesteziei plexale: cantitatea de anestezic se lasa deasupra periostului!!!!!

Avantajele: este o anestezie sigura, reduce volumul solutiei injectate, reduce numarul de intepaturi, tehninica este simpla, atat exo cat si endo.
Repere gaurii suborbitare: osoase, dentare, de parti moi si mixte. Reperele osoase: marginea inferioara a orbitei, la 6 - 10 mm sub marginea inferioara a orbitei. La unirea 1/3 interne cu cele 2/3 externe. Pe linia verticala care trece prin mijlocul marginii inferioare a orbitei. Pe linia verticala care uneste gaura supraorbitara, suborbitara cu gaura mentoniera. Pe linia verticala care trece prin sutura maxilo malara. Repere dentare - pe verticala care trece prin axul PM2 superior, sau intre primul si al doile premolar. Cam la 2,5 cm deasupra apexului PM2 superior. Reperele partilor moi: la 0,5 cm inauntrul liniei verticale, mediopupilare, cand pacientul priveste inainte. Pe verticala care trece prin marginea interna a corneei. Pe vertiala care trece prin comisura bucala. Repere mixte: la intersectia verticalei care trece prin cele 3 orificii cu linia oblica ce porneste de la marginea gingivala intre IC si IL omolateral si care merge la aproximativ 4 mm deasupra partii interne a suturii fronto malare. Repere pt situatia in cazul in care se face pe calea exobocala: reperele gaurii suborbitare, aripa nazala, santul nazogenian, marginea inferioara a orbitei. Pe cale endobucala: repere la gaurii suborbitare, fornixul vestibular superior, caninul, marginea inferioara a orbitei si fosa si bosa canina.
Tehnica pt calea endobucala: cea mai frecvent folosita, sunt folosite ace de mici dimensiuni, gura trebuie sa fie intredeschisa, se ridica buza pt a mentine fornixul vestibular intins, inainte, se poate aplica o anestezie topica, se dezinfecteaza mucoasa cu alcool, se repereaza marginea inferioara a orbitei cu indexul si gaura suborbitara cu policele.

luni, 24 noiembrie 2008

PREVENTIE CURS 7 - 24 nov

PREVENIREA URMARILOR PIERDERILOR DENTARE PRECOCE
Mentinerea spatiului de sprijin canin molari temporari este esentiala pt eruptia normala a dintilor permanenti. Reducerea sau pierderea spatiului poate fi consecinta pierderii precoce a dintilor temporari, fortei meziale de eruptie a dintilor posteriori, deplasarii distale a dintilor mandibulari anteriori, anchiloza dento-osoasa, absenta congenitala a unor dinti.
PIERDEREA PRECOCE A DINTILOR TEMPORARI:
ETIOPATOGENIE:
Cauze generale: hipodezvoltarea tuberozitatii maxilarului superior, cu o pozitie inalta a mugurului molarului de 6 ani, fata sa ocluzala fiind orientata posterior. Cautand sa se redreseze, face presiuni asupra radacinii celui de-al doilea molar temporar, ceea ce are ca rezultat rizaliza mai rapida, cu pierderea sa si eruptia meziala a molarului de 6 ani. Tuberozitatea este normal dezvoltata, dar exista o dezvoltare precoce a molarului de 12 ani permanent si a molarului de minte. Acestia exercita presiuni asupra primului molar permanent, mezializandu-l, determinand astfel rizaliza molarului 2 temporar.
Clinic: efectele asupra arcadei dentare sunt: deplasarea anterioara a dintilor posteriori, deplasarea dintilor anteriori spre spatiul creat, cu devierea liniei mediane. Efectele asupra rapoartelor interincisive: cand relatiile bazale sunt normale, maxilarele bine dezvoltate si fortele musculare in limite fiziologice, efectele sunt minime. In anomaliile de clasa I si clasa II/1 Angle, in care buza inferioara ramane sub incisivii superiori, pierderile dentare precoce la arcada inferioara duc la accentuarea supraocluziei si a inocluziei sagitale. In anomaliile clasa II/2 Angle se produce o accentuare a supra ocluziei. Pierderile precoce la arcada superioara are efecte reduse. In cazul anomaliilor de clasa III cu ocluzie cap la cap, pierderile precoce la arcada superioara duce la inversarea ocluziei frontale. Pierderile precoce la arcada inferioara au efect redus. In cazurile cu inghesuire frontala usoara, frontalii inferiori se lingualizeaza, si astfel se mentine supra-acoperirea daca arcada superioara este integra. Daca se pierd dintii pe ambele arcade, este favorizata ocluzia inversa. Pierderile dentare precoce la maxilar sunt mai grave ca la mandibula din cauza tendintei mai accentuate la mezializare. Prezinta importanta daca pierderea dintilor temporari este inaintea eruptiei sau dupa a molarului de 6 ani, deoarece angrenajul acestora impiedica deplasarile. Pierderile intre 7 si 8 ani sunt mai grave decat cele care se produc mai tarziu.
PIERDEREA PRECOCE A MOLARULUI 3 TEMPORAR
Daca molarul 2 temporar este extras inaintea eruptiei molarului de 6 ani, acesta va erupe mezial, iar PM2 nu va mai avea loc pe arcada. Daca se extrage molarul 2 temporar dupa eruptia primului molar permanent, aceasta se va rota mezial la arcada superioara si se va bascula mezial si lingual la arcada inferioara.
PIERDEREA PRECOCE A PRIMULUI MOLAR TEMPORAR - este urmata de mezializarea molarului 2 temporar si a primului molar permanent. Dintii anteriori se distalizeaza. La arcada superioara, caninul va erupe ectopic, iar la arcada inferioara va erupe ectopic ori caninul ori primul molar permanent.
PIERDEREA PRECOCE A M1 SI M2 TEMPORAR - este urmata de mezializarea molarului de 6 ani si distalizarea dintilor frontali.
PIERDEREA PRECOCE A CANINULUI TEMPORAR - este urmata de distalizarea IL temporar cu excluderea in final a caninului permanent
PIERDEREA PRECOCE A INCISIVILOR TEMPORARI - aceste pierderi au efecte reduse asupra dintilor permanenti. Profilactic, pt a evita toate aceste modificari, este obligtoriu tratamentul corect al cariilor, prin obturatii morfofunctionare. Daca totusi suntem obligati sa extragem din zona de sprijin obligatoriu se aplica mentinatoare de spatiu. Mentinatoarele de spatiu trebuie sa intruneasca anumite calitati: sa mentina spatiu suficient de larg pt dintele permanent de inlocuire. Sa nu interfereze cu procesele de crestere, sa previna extruzia antagonistilor, sa asigure functia in cazul in care permanentul nu va erupe in decurs de 6 luni, sa fie fizionomica in cazul dintilor frontali. Contraindicatiile mentinatoarelor de spatiu: cand exista spatiu suficient pt eruptia permanentului, cand spatiul in urma pierderii precoce a dintilor temporari este in exces fata de spatiul necesar dintilor permanenti; cand exista discrepante mari care necesita tratament cu aparate ortodontice sau extractii. In caz de anodontie, cand dorim inchiderea spatiului. Deci mentinatoarele de spatiu in zona de sprijin constituie unul din factorii de baza pt eruptia dintilor permanenti de inlocuire. Pe baza necesitatii de spatiu, acolo unde deficitul de spatiu depaseste 4 mm, imediat se va aplica mentinator de spatiu. Felul mentinatorului va fi ales in functie de cazul clinic. In principiu este de preferat aplicarea mentinatoarelor fixe deoarece ele ofera certitudinea eficientei prin faptul ca nu se pot indeparta de catre pacient.
MENTINATOARE DE SPATIU FIXE
- pentru M2 temporar se poate aplica doua coroane pe caninul si primul molar temporar, cu extensia distala a carui fata ocluzala este modelata in functie de antagonisti iar fata distala in functie de fata meziala a primului molar permanent.
- pentru M1 temporar se poate aplica o coroana pe M2 temporar care mezial are un tunel, o coroana pe caninul temporar cu o extensie distala ce se termina printr-un stift care patrunde in tunelul d epe coroana M2 temporar. Se mai pot aplica inele ortodontice cu o bara turnata cu un pinten la nivelul caninului temporar, inel sau coroana ortodontica cu extensie de sarma.
In cazul pierderii dintilor frontali, cand situatia impune, se vor aplica mentinatoare de spatiu mobilizabile prevazute cu flame pentru a permite cresterea osoasa in aceasta regiune. In ceea ce priveste slefuirea dintilor temporari pt coroane, se slefuiesc numai bombeurile maxime, stiind ca pulpa acestor dinti este foarte mare
MENTINATOARE DE SPATIU MOBILIZABILE - prezinta riscul de a nu fi purtate de catre pacient si sunt voluminoase. Crosetele se aplica pe molarii permanenti sau temporari iar cand este necesar si pe canin. Ele pot fi plasate distal pe dintii anteriori sau mezial sau circular pe molarii posteriori. Contactele ocluzale trebuiesc intotdeauna asigurate la nivelul primului molar permanent. Retentiile crosetelor in placa trebuie sa fie in functie de eventualele modificari din timpul eruptiei molarilor permanenti. Stabilitatea placii este asigurata de acoperirea vestibulara a crestelor laterale.

SIGILAREA SANTURILOR SI FOSETELOR OCLUZALE
Este inclusa de OMS printre cele 4 metode de prevenire a cariei dentare pe langa igiena bucodentara, fluorizarea locala si generala si igiena alimentatiei. Sigilarea contribuie prin blocarea mecanica la cresterea rezistentei structurilor dure dentare la atacul cariogen. Chiar daca se uzeaza in timp, sigilantii ofera o protectie esentiala in perioada in care exista risc de carie. Metoda a fost sugerata de Wilson in 1895, dar s-a impus in practica medicala dupa 1967, cand Ceuto si Buoncuore au prezentat rezultatele aplicarii clinice a ciano-acrilatului peste suprafetele ocluzale gravate acid. In ceea ce priveste morfologia santurilor ele sunt de 2 feluri. Santuri largi in “V” putin adanci si santuri in forma literei “Y”, adanci, inguste, mediu propice pentru dezvoltarea proceselor carioase. Cu cat creste inclinarea cuspdiana, cu atat creste si frecventa cariilor. In ceea ce priveste mecanismul de producere a cariilor, in prezent se stie ca debutul se produce la nivelul marginii santului prin 2 leziuni bilaterale independente, afectand santul pantelor cuspidiene opuse. Procesul carios urmareste structura prismatica, extinandu-se ca in final cele doua leziuni sa se intalneasca la baza santului. In ceea ce priveste preocuparile pentru prevenirea cariei in santuri si fosete, acestea au existat din cele mai vechi timpuri, au fost semnalate la azteci si la populatia din Indo-China. Se lacuiau dintii in 3 etape: curatirea prealabila, urmata de consumul unui aliment acid; aplicarea timp de 3 zile a unei substante secretate de glandele unei insecte asemanator unor rasini care colora dintele in rosu; aplicara timp de 6 zile de tanin si saruri ferice, care colorau dintele in negru. In 1885, Wilson a propus umplerea santurilor si fosetelor cu ciment, aceasta necesita aplicari repetate. Mai tarziu, in 1923 s-a descris tehnica odontomiei profilactice care consta in pregatirea mecanica a tuturor santurilor si fosetelor dintilor nou erupti pregatind niste cavitati superficiale si obturarea lor cu amalgam de argint.

PREVENTIE LP No.6 - 24 NOV

DEGLUTITIA INFANTILA
Se refera la musculatura faringelui, esofagului si cardiei. Este impartita in 3 etape: etapa orala, sau voluntara, faringiana sau reflexa si etapa esofagiana.
Deglutitia este de doua feluri: deglutitie normala sau somatica si deglutitie anormala sau viscerala. Deglutita anormala este normala in primele luni de viata, cand sugarul interpune limba intre procesele alveolare si actul sugerii.
DEGLUTITIA NORMALA - are trei etape
ETAPA ORALA - are trei pasi:
1. Limba este in pozitie de repaos cu varful in contact cu incisivii inferiori; mandibula in pozitie de repaos; tractul repirator este deschis prin fosele nazale
2. Dintii intra in contact ocluzal si bolul alimentar este sustinut pe dosul limbii; varful limbii intra in contact cu marginea alveolara superioara; dosul limbii ia o forma concava; lateral marginile limbii sunt pe dintii posteriori si pe marginea gingivala; partea posterioara a limbii se ridica pt a intalni palatul moale si aceasta este valvula palatino-linguala
3. Bolul alimentar e impins inapoi printr-o miscare posterioara a limbii
ETAPA FARINGIANA - prin actiune reflexa. Aici intra in actiune limba, palatul moale si faringele; palatul moale se ridica si inchide comunicarea cu nazofaringele si cu fosele nazale in acest timp bolul alimentar ajunge in istmul glotic; dosul limbii coboara pt ca bolul sa cada in faringele bucal de unde va ajunge in hipofaringe. Laringele se ridica spre baza limbii; corzile vocale se apropie; bolul alimentar este astfel impiedicat sa ajunga in laringe; prin actiunea reflexa este continuata trecerea bolului spre esofag;
ETAPA ESOFAGIANA - deglutitia normala impune urmatoarele:
- oprirea respiratiei
- contactul buzelor
- ridicarea valului palatin
- unda peristaldica a limbii
- contractii maseterine si temporale
- contact ocluzal in RC
- miscare ascendenta a hioidului
- coborarea epiglotei
- inchiderea glotei traheale
- deschiderea sfincterului esofagian
- unda peristaldica oro-faringiana
- coborarea bolului alimentar
- unda peristaltic esofagiana cu inchiderea oroficiului esofagian dupa trecerea bolului
MATURIZAREA DEGLUTITIEI
Faza orala a deglutitie la sugar:
- alimentele sunt lichide si deglutitia se produce prin sugerea acestora
- maxilarele se separa
- limba se interpune intre procesele alveolare
- mandibula se fixeaza fiind proiectata anterior
- miscarea de deglutitie e controlata de contactul buzelor, a limbii si de musculatura periorala
Odata cu eruptia dentara, se produce o schimbare la faza orala a deglutitiei:
- aparitia alimentatiei solide sau semi-solide
- pozitia capului e stabila
- limba creste mai putin, fata de structurile care o adapostesc
Maturizarea este dobandita odata cu eruptia primilor molari permanenti. Deglutitia infantila nu poate fi considerata patologica numai dupa 8-10 ani.
DEGLUTITIA ANORMALA - varful limbii se interpune intre incisivi iar marginile laterale intre premolari si molari. Deglutitia este de doua feluri: totala si partiala