PREVENIREA URMARILOR PIERDERILOR DENTARE PRECOCE
Mentinerea spatiului de sprijin canin molari temporari este esentiala pt eruptia normala a dintilor permanenti. Reducerea sau pierderea spatiului poate fi consecinta pierderii precoce a dintilor temporari, fortei meziale de eruptie a dintilor posteriori, deplasarii distale a dintilor mandibulari anteriori, anchiloza dento-osoasa, absenta congenitala a unor dinti.
PIERDEREA PRECOCE A DINTILOR TEMPORARI:
ETIOPATOGENIE:
Cauze generale: hipodezvoltarea tuberozitatii maxilarului superior, cu o pozitie inalta a mugurului molarului de 6 ani, fata sa ocluzala fiind orientata posterior. Cautand sa se redreseze, face presiuni asupra radacinii celui de-al doilea molar temporar, ceea ce are ca rezultat rizaliza mai rapida, cu pierderea sa si eruptia meziala a molarului de 6 ani. Tuberozitatea este normal dezvoltata, dar exista o dezvoltare precoce a molarului de 12 ani permanent si a molarului de minte. Acestia exercita presiuni asupra primului molar permanent, mezializandu-l, determinand astfel rizaliza molarului 2 temporar.
Clinic: efectele asupra arcadei dentare sunt: deplasarea anterioara a dintilor posteriori, deplasarea dintilor anteriori spre spatiul creat, cu devierea liniei mediane. Efectele asupra rapoartelor interincisive: cand relatiile bazale sunt normale, maxilarele bine dezvoltate si fortele musculare in limite fiziologice, efectele sunt minime. In anomaliile de clasa I si clasa II/1 Angle, in care buza inferioara ramane sub incisivii superiori, pierderile dentare precoce la arcada inferioara duc la accentuarea supraocluziei si a inocluziei sagitale. In anomaliile clasa II/2 Angle se produce o accentuare a supra ocluziei. Pierderile precoce la arcada superioara are efecte reduse. In cazul anomaliilor de clasa III cu ocluzie cap la cap, pierderile precoce la arcada superioara duce la inversarea ocluziei frontale. Pierderile precoce la arcada inferioara au efect redus. In cazurile cu inghesuire frontala usoara, frontalii inferiori se lingualizeaza, si astfel se mentine supra-acoperirea daca arcada superioara este integra. Daca se pierd dintii pe ambele arcade, este favorizata ocluzia inversa. Pierderile dentare precoce la maxilar sunt mai grave ca la mandibula din cauza tendintei mai accentuate la mezializare. Prezinta importanta daca pierderea dintilor temporari este inaintea eruptiei sau dupa a molarului de 6 ani, deoarece angrenajul acestora impiedica deplasarile. Pierderile intre 7 si 8 ani sunt mai grave decat cele care se produc mai tarziu.
PIERDEREA PRECOCE A MOLARULUI 3 TEMPORAR
Daca molarul 2 temporar este extras inaintea eruptiei molarului de 6 ani, acesta va erupe mezial, iar PM2 nu va mai avea loc pe arcada. Daca se extrage molarul 2 temporar dupa eruptia primului molar permanent, aceasta se va rota mezial la arcada superioara si se va bascula mezial si lingual la arcada inferioara.
PIERDEREA PRECOCE A PRIMULUI MOLAR TEMPORAR - este urmata de mezializarea molarului 2 temporar si a primului molar permanent. Dintii anteriori se distalizeaza. La arcada superioara, caninul va erupe ectopic, iar la arcada inferioara va erupe ectopic ori caninul ori primul molar permanent.
PIERDEREA PRECOCE A M1 SI M2 TEMPORAR - este urmata de mezializarea molarului de 6 ani si distalizarea dintilor frontali.
PIERDEREA PRECOCE A CANINULUI TEMPORAR - este urmata de distalizarea IL temporar cu excluderea in final a caninului permanent
PIERDEREA PRECOCE A INCISIVILOR TEMPORARI - aceste pierderi au efecte reduse asupra dintilor permanenti. Profilactic, pt a evita toate aceste modificari, este obligtoriu tratamentul corect al cariilor, prin obturatii morfofunctionare. Daca totusi suntem obligati sa extragem din zona de sprijin obligatoriu se aplica mentinatoare de spatiu. Mentinatoarele de spatiu trebuie sa intruneasca anumite calitati: sa mentina spatiu suficient de larg pt dintele permanent de inlocuire. Sa nu interfereze cu procesele de crestere, sa previna extruzia antagonistilor, sa asigure functia in cazul in care permanentul nu va erupe in decurs de 6 luni, sa fie fizionomica in cazul dintilor frontali. Contraindicatiile mentinatoarelor de spatiu: cand exista spatiu suficient pt eruptia permanentului, cand spatiul in urma pierderii precoce a dintilor temporari este in exces fata de spatiul necesar dintilor permanenti; cand exista discrepante mari care necesita tratament cu aparate ortodontice sau extractii. In caz de anodontie, cand dorim inchiderea spatiului. Deci mentinatoarele de spatiu in zona de sprijin constituie unul din factorii de baza pt eruptia dintilor permanenti de inlocuire. Pe baza necesitatii de spatiu, acolo unde deficitul de spatiu depaseste 4 mm, imediat se va aplica mentinator de spatiu. Felul mentinatorului va fi ales in functie de cazul clinic. In principiu este de preferat aplicarea mentinatoarelor fixe deoarece ele ofera certitudinea eficientei prin faptul ca nu se pot indeparta de catre pacient.
MENTINATOARE DE SPATIU FIXE
- pentru M2 temporar se poate aplica doua coroane pe caninul si primul molar temporar, cu extensia distala a carui fata ocluzala este modelata in functie de antagonisti iar fata distala in functie de fata meziala a primului molar permanent.
- pentru M1 temporar se poate aplica o coroana pe M2 temporar care mezial are un tunel, o coroana pe caninul temporar cu o extensie distala ce se termina printr-un stift care patrunde in tunelul d epe coroana M2 temporar. Se mai pot aplica inele ortodontice cu o bara turnata cu un pinten la nivelul caninului temporar, inel sau coroana ortodontica cu extensie de sarma.
In cazul pierderii dintilor frontali, cand situatia impune, se vor aplica mentinatoare de spatiu mobilizabile prevazute cu flame pentru a permite cresterea osoasa in aceasta regiune. In ceea ce priveste slefuirea dintilor temporari pt coroane, se slefuiesc numai bombeurile maxime, stiind ca pulpa acestor dinti este foarte mare
MENTINATOARE DE SPATIU MOBILIZABILE - prezinta riscul de a nu fi purtate de catre pacient si sunt voluminoase. Crosetele se aplica pe molarii permanenti sau temporari iar cand este necesar si pe canin. Ele pot fi plasate distal pe dintii anteriori sau mezial sau circular pe molarii posteriori. Contactele ocluzale trebuiesc intotdeauna asigurate la nivelul primului molar permanent. Retentiile crosetelor in placa trebuie sa fie in functie de eventualele modificari din timpul eruptiei molarilor permanenti. Stabilitatea placii este asigurata de acoperirea vestibulara a crestelor laterale.
SIGILAREA SANTURILOR SI FOSETELOR OCLUZALE
Este inclusa de OMS printre cele 4 metode de prevenire a cariei dentare pe langa igiena bucodentara, fluorizarea locala si generala si igiena alimentatiei. Sigilarea contribuie prin blocarea mecanica la cresterea rezistentei structurilor dure dentare la atacul cariogen. Chiar daca se uzeaza in timp, sigilantii ofera o protectie esentiala in perioada in care exista risc de carie. Metoda a fost sugerata de Wilson in 1895, dar s-a impus in practica medicala dupa 1967, cand Ceuto si Buoncuore au prezentat rezultatele aplicarii clinice a ciano-acrilatului peste suprafetele ocluzale gravate acid. In ceea ce priveste morfologia santurilor ele sunt de 2 feluri. Santuri largi in “V” putin adanci si santuri in forma literei “Y”, adanci, inguste, mediu propice pentru dezvoltarea proceselor carioase. Cu cat creste inclinarea cuspdiana, cu atat creste si frecventa cariilor. In ceea ce priveste mecanismul de producere a cariilor, in prezent se stie ca debutul se produce la nivelul marginii santului prin 2 leziuni bilaterale independente, afectand santul pantelor cuspidiene opuse. Procesul carios urmareste structura prismatica, extinandu-se ca in final cele doua leziuni sa se intalneasca la baza santului. In ceea ce priveste preocuparile pentru prevenirea cariei in santuri si fosete, acestea au existat din cele mai vechi timpuri, au fost semnalate la azteci si la populatia din Indo-China. Se lacuiau dintii in 3 etape: curatirea prealabila, urmata de consumul unui aliment acid; aplicarea timp de 3 zile a unei substante secretate de glandele unei insecte asemanator unor rasini care colora dintele in rosu; aplicara timp de 6 zile de tanin si saruri ferice, care colorau dintele in negru. In 1885, Wilson a propus umplerea santurilor si fosetelor cu ciment, aceasta necesita aplicari repetate. Mai tarziu, in 1923 s-a descris tehnica odontomiei profilactice care consta in pregatirea mecanica a tuturor santurilor si fosetelor dintilor nou erupti pregatind niste cavitati superficiale si obturarea lor cu amalgam de argint.
Mentinerea spatiului de sprijin canin molari temporari este esentiala pt eruptia normala a dintilor permanenti. Reducerea sau pierderea spatiului poate fi consecinta pierderii precoce a dintilor temporari, fortei meziale de eruptie a dintilor posteriori, deplasarii distale a dintilor mandibulari anteriori, anchiloza dento-osoasa, absenta congenitala a unor dinti.
PIERDEREA PRECOCE A DINTILOR TEMPORARI:
ETIOPATOGENIE:
Cauze generale: hipodezvoltarea tuberozitatii maxilarului superior, cu o pozitie inalta a mugurului molarului de 6 ani, fata sa ocluzala fiind orientata posterior. Cautand sa se redreseze, face presiuni asupra radacinii celui de-al doilea molar temporar, ceea ce are ca rezultat rizaliza mai rapida, cu pierderea sa si eruptia meziala a molarului de 6 ani. Tuberozitatea este normal dezvoltata, dar exista o dezvoltare precoce a molarului de 12 ani permanent si a molarului de minte. Acestia exercita presiuni asupra primului molar permanent, mezializandu-l, determinand astfel rizaliza molarului 2 temporar.
Clinic: efectele asupra arcadei dentare sunt: deplasarea anterioara a dintilor posteriori, deplasarea dintilor anteriori spre spatiul creat, cu devierea liniei mediane. Efectele asupra rapoartelor interincisive: cand relatiile bazale sunt normale, maxilarele bine dezvoltate si fortele musculare in limite fiziologice, efectele sunt minime. In anomaliile de clasa I si clasa II/1 Angle, in care buza inferioara ramane sub incisivii superiori, pierderile dentare precoce la arcada inferioara duc la accentuarea supraocluziei si a inocluziei sagitale. In anomaliile clasa II/2 Angle se produce o accentuare a supra ocluziei. Pierderile precoce la arcada superioara are efecte reduse. In cazul anomaliilor de clasa III cu ocluzie cap la cap, pierderile precoce la arcada superioara duce la inversarea ocluziei frontale. Pierderile precoce la arcada inferioara au efect redus. In cazurile cu inghesuire frontala usoara, frontalii inferiori se lingualizeaza, si astfel se mentine supra-acoperirea daca arcada superioara este integra. Daca se pierd dintii pe ambele arcade, este favorizata ocluzia inversa. Pierderile dentare precoce la maxilar sunt mai grave ca la mandibula din cauza tendintei mai accentuate la mezializare. Prezinta importanta daca pierderea dintilor temporari este inaintea eruptiei sau dupa a molarului de 6 ani, deoarece angrenajul acestora impiedica deplasarile. Pierderile intre 7 si 8 ani sunt mai grave decat cele care se produc mai tarziu.
PIERDEREA PRECOCE A MOLARULUI 3 TEMPORAR
Daca molarul 2 temporar este extras inaintea eruptiei molarului de 6 ani, acesta va erupe mezial, iar PM2 nu va mai avea loc pe arcada. Daca se extrage molarul 2 temporar dupa eruptia primului molar permanent, aceasta se va rota mezial la arcada superioara si se va bascula mezial si lingual la arcada inferioara.
PIERDEREA PRECOCE A PRIMULUI MOLAR TEMPORAR - este urmata de mezializarea molarului 2 temporar si a primului molar permanent. Dintii anteriori se distalizeaza. La arcada superioara, caninul va erupe ectopic, iar la arcada inferioara va erupe ectopic ori caninul ori primul molar permanent.
PIERDEREA PRECOCE A M1 SI M2 TEMPORAR - este urmata de mezializarea molarului de 6 ani si distalizarea dintilor frontali.
PIERDEREA PRECOCE A CANINULUI TEMPORAR - este urmata de distalizarea IL temporar cu excluderea in final a caninului permanent
PIERDEREA PRECOCE A INCISIVILOR TEMPORARI - aceste pierderi au efecte reduse asupra dintilor permanenti. Profilactic, pt a evita toate aceste modificari, este obligtoriu tratamentul corect al cariilor, prin obturatii morfofunctionare. Daca totusi suntem obligati sa extragem din zona de sprijin obligatoriu se aplica mentinatoare de spatiu. Mentinatoarele de spatiu trebuie sa intruneasca anumite calitati: sa mentina spatiu suficient de larg pt dintele permanent de inlocuire. Sa nu interfereze cu procesele de crestere, sa previna extruzia antagonistilor, sa asigure functia in cazul in care permanentul nu va erupe in decurs de 6 luni, sa fie fizionomica in cazul dintilor frontali. Contraindicatiile mentinatoarelor de spatiu: cand exista spatiu suficient pt eruptia permanentului, cand spatiul in urma pierderii precoce a dintilor temporari este in exces fata de spatiul necesar dintilor permanenti; cand exista discrepante mari care necesita tratament cu aparate ortodontice sau extractii. In caz de anodontie, cand dorim inchiderea spatiului. Deci mentinatoarele de spatiu in zona de sprijin constituie unul din factorii de baza pt eruptia dintilor permanenti de inlocuire. Pe baza necesitatii de spatiu, acolo unde deficitul de spatiu depaseste 4 mm, imediat se va aplica mentinator de spatiu. Felul mentinatorului va fi ales in functie de cazul clinic. In principiu este de preferat aplicarea mentinatoarelor fixe deoarece ele ofera certitudinea eficientei prin faptul ca nu se pot indeparta de catre pacient.
MENTINATOARE DE SPATIU FIXE
- pentru M2 temporar se poate aplica doua coroane pe caninul si primul molar temporar, cu extensia distala a carui fata ocluzala este modelata in functie de antagonisti iar fata distala in functie de fata meziala a primului molar permanent.
- pentru M1 temporar se poate aplica o coroana pe M2 temporar care mezial are un tunel, o coroana pe caninul temporar cu o extensie distala ce se termina printr-un stift care patrunde in tunelul d epe coroana M2 temporar. Se mai pot aplica inele ortodontice cu o bara turnata cu un pinten la nivelul caninului temporar, inel sau coroana ortodontica cu extensie de sarma.
In cazul pierderii dintilor frontali, cand situatia impune, se vor aplica mentinatoare de spatiu mobilizabile prevazute cu flame pentru a permite cresterea osoasa in aceasta regiune. In ceea ce priveste slefuirea dintilor temporari pt coroane, se slefuiesc numai bombeurile maxime, stiind ca pulpa acestor dinti este foarte mare
MENTINATOARE DE SPATIU MOBILIZABILE - prezinta riscul de a nu fi purtate de catre pacient si sunt voluminoase. Crosetele se aplica pe molarii permanenti sau temporari iar cand este necesar si pe canin. Ele pot fi plasate distal pe dintii anteriori sau mezial sau circular pe molarii posteriori. Contactele ocluzale trebuiesc intotdeauna asigurate la nivelul primului molar permanent. Retentiile crosetelor in placa trebuie sa fie in functie de eventualele modificari din timpul eruptiei molarilor permanenti. Stabilitatea placii este asigurata de acoperirea vestibulara a crestelor laterale.
SIGILAREA SANTURILOR SI FOSETELOR OCLUZALE
Este inclusa de OMS printre cele 4 metode de prevenire a cariei dentare pe langa igiena bucodentara, fluorizarea locala si generala si igiena alimentatiei. Sigilarea contribuie prin blocarea mecanica la cresterea rezistentei structurilor dure dentare la atacul cariogen. Chiar daca se uzeaza in timp, sigilantii ofera o protectie esentiala in perioada in care exista risc de carie. Metoda a fost sugerata de Wilson in 1895, dar s-a impus in practica medicala dupa 1967, cand Ceuto si Buoncuore au prezentat rezultatele aplicarii clinice a ciano-acrilatului peste suprafetele ocluzale gravate acid. In ceea ce priveste morfologia santurilor ele sunt de 2 feluri. Santuri largi in “V” putin adanci si santuri in forma literei “Y”, adanci, inguste, mediu propice pentru dezvoltarea proceselor carioase. Cu cat creste inclinarea cuspdiana, cu atat creste si frecventa cariilor. In ceea ce priveste mecanismul de producere a cariilor, in prezent se stie ca debutul se produce la nivelul marginii santului prin 2 leziuni bilaterale independente, afectand santul pantelor cuspidiene opuse. Procesul carios urmareste structura prismatica, extinandu-se ca in final cele doua leziuni sa se intalneasca la baza santului. In ceea ce priveste preocuparile pentru prevenirea cariei in santuri si fosete, acestea au existat din cele mai vechi timpuri, au fost semnalate la azteci si la populatia din Indo-China. Se lacuiau dintii in 3 etape: curatirea prealabila, urmata de consumul unui aliment acid; aplicarea timp de 3 zile a unei substante secretate de glandele unei insecte asemanator unor rasini care colora dintele in rosu; aplicara timp de 6 zile de tanin si saruri ferice, care colorau dintele in negru. In 1885, Wilson a propus umplerea santurilor si fosetelor cu ciment, aceasta necesita aplicari repetate. Mai tarziu, in 1923 s-a descris tehnica odontomiei profilactice care consta in pregatirea mecanica a tuturor santurilor si fosetelor dintilor nou erupti pregatind niste cavitati superficiale si obturarea lor cu amalgam de argint.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu