15.06.2009 medicina interna
17-18.06.2009 tcpd
29.06 2009 chirurgie
23-25.06.2009 protetica
02-03.07.2009 odontologie
sâmbătă, 6 iunie 2009
marți, 25 noiembrie 2008
ANESTEZIE CURS 7 - 20 nov
Calea exobucala
Este indicata in caz de leziuni endobucale care impiedica anestezia pe cale endobucala.
Tehnica. Se dezinfecteaza tegumentul cu iod si alcool. Se repereaza marginea inferioara a orbitei cu indexul iar glubul ocular sa ruleze pe unghie. Locul de intepatura se afla pe o linie orizontala mai aproape de unghiul intern al nasului, in santul nazo genian si la 0,5 cm in afara lui. Se procedeaza in continuare ca si la cea pe cale endobucala. Accidente si complicatii: inteparea glubului ocular, formarea de hematom, ruperea varfului acului, inteparea nervului (nevrite).
Anestezia plexala (anestezia nervilor dentari supero-mijlocii): zonele anesteziate sunt PM1 si 2, radacina mezio-vestibulara a M1, tesuturile periodontale care acopera acesti dinti, tesuturile moi vestibulare, mucoasa sinusului si planseului la nivelul peretelui extern.
Indicatii: cand anestezia nervului suborbitar si anestezia nervului posterior nu dau anestezia premolarilor sau cand se fac interventii care implica numai PM superiori.
Alternative: anestezia nervului suborbitar pt PM1, anestezia tronculara bazala a nervului maxilar
Repere anestezice: fundul de sant vestibular superior, PM2; locul intepaturii: in fundul de sant vestibular superior, deasupra apexului PM2 iar directia acului este oblic fata de os cu bizoul paralel cu osul. Profunzimea: se lasa cantitatea de anestezic supra periostal, in dreptul si deasupra apexului PM2. Simptome si semne ale pacientului: anestezia partiala a buzei superioare spre comisura, anestezia in teritoriul PM1 si 2 si in dreptul radacinii MV a M1.
Anestezia tronculara periferica a nervilor dentar supero-posteriori: e foarte frecvent folosita in practica.
Zonele anesteziate: M1, 2, 3 superior, cu exceptia radacinii MV a M1; osul alveolar si periostul care acopera molarii, mucoasa vestibulara, peretele lateral, periostul si sinusul maxilar corespunzator. Indicatii: in terapia osoasa si dentara, cand nu e eficenta anestezia plexala sau cand este contraindicata.
Contraindicatii: cand riscul hemoragic este mare, la hemofilici (se recomanda plexala sau intra lgamentara)
Avantaje: este o anestezie atraumatica, suprima un numar mare de intepaturi pt anstezia plexala, reduce cantitatea de solutie anestezica si are eficienta maxima.
Dezavantaje: prezinta cel mai mare risc de a produce hematomul, rezulta atunci cand aspiratia pozitiva e frecventa. Mai este necesara inca o intepatura pt radacina MV a M1 superior. Alternativa: anestezia bazala sau tronculara.
La tuberozitate, nervii se gasesc la diferite nivele, mai superior la adulti.
Repere pe cale endo bocala: osoase - cresta zigomato-alveolara, la 1 cm de marginea crestei alveolar; reperele partilor moi, fornixul supeiror si mucoasa mobila, repere dentare M1 la adult si M2 la copil
Repere pe cale exobucala:
1. malarul si marginea lui inferioara.
2. muschiul maseter, marginea inferioara.
3. Creasta zigomato-alveolara
Tehnica pe cale edobucala: cea mai des folosita, se folosesc ace mici, gura este intredeschisa (!!coronoida!!) se paote face anestezia topica inainte, se dezinfecteaza mucoasa cu alcool, si se repereaza creasta zigomato-alveolara cu degetul, locul de intepatura este la nivelul mucoasei mobile, in fornixul vestibular superior, in dreptul radacinii MV al M2 sup la 1 cm de creasta alveolara si inapoi crestei zigomato-alveolara. Acul de jos in sus, dinainte inapoi si dinafara inauntru. Acul trebuie sa pastreze in permanenta contact cu osul si se avanseaza incet in cele 3 directii. Injectarea se poate face in 2 feluri:
A) in prealabil se aspira, dupa ce sa patruns la nivelul tuberozitatii, iar daca aspiratiea e negativa se face injectare progresiva si continua incepand de la 1 cm pana la 3 cm profunzime pana cand acul pierde contactul cu tuberoziatea pt a prinde toate fibrele nervoase.
B) fiind la nivelul tuberozitatii se aspira se lasa anestezic, apoi se avanseaza in profunzime in contact cu tuberozitatea se aspira din nou si se depune iar anestezic. Cand se pierde contactul cu tuberozitatea nu se mai depune anestezic. La adulti se face la o profunzime de 16 mm iar la copii sau cei cu craniu mai mic se face la o profunzime de 10-14 mm.
Este indicata in caz de leziuni endobucale care impiedica anestezia pe cale endobucala.
Tehnica. Se dezinfecteaza tegumentul cu iod si alcool. Se repereaza marginea inferioara a orbitei cu indexul iar glubul ocular sa ruleze pe unghie. Locul de intepatura se afla pe o linie orizontala mai aproape de unghiul intern al nasului, in santul nazo genian si la 0,5 cm in afara lui. Se procedeaza in continuare ca si la cea pe cale endobucala. Accidente si complicatii: inteparea glubului ocular, formarea de hematom, ruperea varfului acului, inteparea nervului (nevrite).
Anestezia plexala (anestezia nervilor dentari supero-mijlocii): zonele anesteziate sunt PM1 si 2, radacina mezio-vestibulara a M1, tesuturile periodontale care acopera acesti dinti, tesuturile moi vestibulare, mucoasa sinusului si planseului la nivelul peretelui extern.
Indicatii: cand anestezia nervului suborbitar si anestezia nervului posterior nu dau anestezia premolarilor sau cand se fac interventii care implica numai PM superiori.
Alternative: anestezia nervului suborbitar pt PM1, anestezia tronculara bazala a nervului maxilar
Repere anestezice: fundul de sant vestibular superior, PM2; locul intepaturii: in fundul de sant vestibular superior, deasupra apexului PM2 iar directia acului este oblic fata de os cu bizoul paralel cu osul. Profunzimea: se lasa cantitatea de anestezic supra periostal, in dreptul si deasupra apexului PM2. Simptome si semne ale pacientului: anestezia partiala a buzei superioare spre comisura, anestezia in teritoriul PM1 si 2 si in dreptul radacinii MV a M1.
Anestezia tronculara periferica a nervilor dentar supero-posteriori: e foarte frecvent folosita in practica.
Zonele anesteziate: M1, 2, 3 superior, cu exceptia radacinii MV a M1; osul alveolar si periostul care acopera molarii, mucoasa vestibulara, peretele lateral, periostul si sinusul maxilar corespunzator. Indicatii: in terapia osoasa si dentara, cand nu e eficenta anestezia plexala sau cand este contraindicata.
Contraindicatii: cand riscul hemoragic este mare, la hemofilici (se recomanda plexala sau intra lgamentara)
Avantaje: este o anestezie atraumatica, suprima un numar mare de intepaturi pt anstezia plexala, reduce cantitatea de solutie anestezica si are eficienta maxima.
Dezavantaje: prezinta cel mai mare risc de a produce hematomul, rezulta atunci cand aspiratia pozitiva e frecventa. Mai este necesara inca o intepatura pt radacina MV a M1 superior. Alternativa: anestezia bazala sau tronculara.
La tuberozitate, nervii se gasesc la diferite nivele, mai superior la adulti.
Repere pe cale endo bocala: osoase - cresta zigomato-alveolara, la 1 cm de marginea crestei alveolar; reperele partilor moi, fornixul supeiror si mucoasa mobila, repere dentare M1 la adult si M2 la copil
Repere pe cale exobucala:
1. malarul si marginea lui inferioara.
2. muschiul maseter, marginea inferioara.
3. Creasta zigomato-alveolara
Tehnica pe cale edobucala: cea mai des folosita, se folosesc ace mici, gura este intredeschisa (!!coronoida!!) se paote face anestezia topica inainte, se dezinfecteaza mucoasa cu alcool, si se repereaza creasta zigomato-alveolara cu degetul, locul de intepatura este la nivelul mucoasei mobile, in fornixul vestibular superior, in dreptul radacinii MV al M2 sup la 1 cm de creasta alveolara si inapoi crestei zigomato-alveolara. Acul de jos in sus, dinainte inapoi si dinafara inauntru. Acul trebuie sa pastreze in permanenta contact cu osul si se avanseaza incet in cele 3 directii. Injectarea se poate face in 2 feluri:
A) in prealabil se aspira, dupa ce sa patruns la nivelul tuberozitatii, iar daca aspiratiea e negativa se face injectare progresiva si continua incepand de la 1 cm pana la 3 cm profunzime pana cand acul pierde contactul cu tuberoziatea pt a prinde toate fibrele nervoase.
B) fiind la nivelul tuberozitatii se aspira se lasa anestezic, apoi se avanseaza in profunzime in contact cu tuberozitatea se aspira din nou si se depune iar anestezic. Cand se pierde contactul cu tuberozitatea nu se mai depune anestezic. La adulti se face la o profunzime de 16 mm iar la copii sau cei cu craniu mai mic se face la o profunzime de 10-14 mm.
ANESTEZIE CURS 6 - 13 nov
Anesteziile tronculare la maxilar.
Anestezia regionala tronculara este o anestezie de conductie. Solutia anestezica actioneaza pe traiectul trunchiului nervos sau la nivelul orificiilor osoase de intrare sau iesire a trunchiurilor nervoase, intrerupand conductibilitatea si propagarea sensibilitatii dureroase:
1. Daca solutia anestezica e introdusa in ganglionul Gasser se produce anestezia lui si a tuturor ramurilor nervului trigemen.
2. Daca solutia anestezica e depusa la baza craniului (la gaura rotunda mare) ea actioneaza asupra nervului maxilar.
3. Daca solutia anestezica e depusa la baza gauri ovale, actioneaza asupra nervului mandibular si a maxilarului superior si a tuturor ramurilor lui.
4. Daca solutia asestezica e depusa la orificiile unde intra nervii dentari supero posteriori sau nervul dentar inferior, sau pe unde ies nervii suborbitari si supraorbitari, naso- palatin, palatin mare, mentonier si incisiv. Daca se depune la nervul lingual, bucal, maseter sau maseterinul, care se desprin din trunchiul principal mandibular, anestezia se numeste tronculara periferica.
Anestezia tronculara periferica a nervului supraorbitar (ramura terminala a nervului oftalmic), ca zone de anestezie sunt cuprinse tegumentul pleoapei superioare, tegumentul unghiului intern al orbitei, tegumentul regiuni frontale pana la vertex, osul frontal cu musoasa sinusului frontal, tegumentul radacinii nasului si a dorsului nasului, tegumentul varfului si aripilor nazale, lobulul nazal, sacul lacrimal si segmentul medial al pleoapelor. Indicatii: pt alcolizari in nevralgia de trigemen, in interventia din chirurgia maxilo-faciala, pt regiunile invecinate nervului supraorbitar, pt plasti sau interventie pe sinusul frontal. Ca si dezavantaje: posibilitatea intepari glubului ocular, dificultati in reperarea orificiului.
REPERELE GAURI SUPRAORBITARA (osoasa) pe arcada sprancenoasa, la 2-3 mm deasupra marginii osoase, la 1 cm lateral de unghiul intern al orbitei, pe aceeasi verticala cu gaura suborbitara si mentoniera. Tehnica: se dezinfecteaza tegumentul cu iod, alcool, dupa care se trece la intepatura, acul patrunde la cativa mm deasupra arcadei sprancenoase, in 1/3 interna a arcadei sprancenoase, medial cu orificiul supraorbitar. Directia acului si profunzimea, usor in jos, inafara si inapoi. Imediat dupa ce se inteapa se cade pe os, in scobitura supraorbitara si fara sa se patrunda in orificiul supraorbitar dar pastrand contact cu osul, aici se va depune anestezicul. Pt anestezia ambeor ramuri ale nervului oftalmic, locul de intepatura e intersprancenos. Directia acului va fi impins intr-o parte si alta, subcontinent, de-a lungul unei linii care trece prin regiunea sprancenoasa.
Anestezia tronculara periferica a nervului suborbitar: ramura terminala a nervului maxilar superior, pe traiectul sau prin canal da ramuri colaterale cum sunt nervii dentari superomijlocii (pt regiunea premolarilor) si mai da si regiunea nervilor dentari supero anteriori (pt regiunea frontala maxilara) dupa care iese prin gaura suborbitara unde da ramuri terminale (asa numitul buchet suborbitar) labiale superioasre, nazale, palpebrale). Nervul este abordat la nivelul canalului suborbitar pt ramurile sale terminale, in afara canalului. Ca teritoriu de anestezie produce anestezie osoasa, ligamentara, parodontala, pulpara, si a tesuturilor moi vestibulare de la nivelul incisivilor centrali pana la premolari cu exceptia fibromucoasei palatine. Alte denumiri ale anesteziei: anestezia nervilor dentari sau alveolari antero superiori. Ca nervi anesteziati sunt nervii dentari antero superiori, partiali sunt nervii dentari supero mijlocii, ramurile nervoase sinusale si ramurile terminale ale nervului suborbitar. Zone anesteziate: dintii incisivi si caninul, partial premolarii 50% din cazuri, osul, parodontiul si mucoasa vestibulara, pleoapa inferioara si fata latero nazala, jumatatea buzei superioare, peretele osos antero sinusal si mucoasa corespunzatoare a sinusului. Ca si indicatii: e folosita in procedurile stomatologice si in chirurgia maxilo, atunci cand anestezia plexala e insuficienta sau cand anestezia nu se pot face din motive patologice.
!!!!!caracteristica anesteziei plexale: cantitatea de anestezic se lasa deasupra periostului!!!!!
Avantajele: este o anestezie sigura, reduce volumul solutiei injectate, reduce numarul de intepaturi, tehninica este simpla, atat exo cat si endo.
Repere gaurii suborbitare: osoase, dentare, de parti moi si mixte. Reperele osoase: marginea inferioara a orbitei, la 6 - 10 mm sub marginea inferioara a orbitei. La unirea 1/3 interne cu cele 2/3 externe. Pe linia verticala care trece prin mijlocul marginii inferioare a orbitei. Pe linia verticala care uneste gaura supraorbitara, suborbitara cu gaura mentoniera. Pe linia verticala care trece prin sutura maxilo malara. Repere dentare - pe verticala care trece prin axul PM2 superior, sau intre primul si al doile premolar. Cam la 2,5 cm deasupra apexului PM2 superior. Reperele partilor moi: la 0,5 cm inauntrul liniei verticale, mediopupilare, cand pacientul priveste inainte. Pe verticala care trece prin marginea interna a corneei. Pe vertiala care trece prin comisura bucala. Repere mixte: la intersectia verticalei care trece prin cele 3 orificii cu linia oblica ce porneste de la marginea gingivala intre IC si IL omolateral si care merge la aproximativ 4 mm deasupra partii interne a suturii fronto malare. Repere pt situatia in cazul in care se face pe calea exobocala: reperele gaurii suborbitare, aripa nazala, santul nazogenian, marginea inferioara a orbitei. Pe cale endobucala: repere la gaurii suborbitare, fornixul vestibular superior, caninul, marginea inferioara a orbitei si fosa si bosa canina.
Tehnica pt calea endobucala: cea mai frecvent folosita, sunt folosite ace de mici dimensiuni, gura trebuie sa fie intredeschisa, se ridica buza pt a mentine fornixul vestibular intins, inainte, se poate aplica o anestezie topica, se dezinfecteaza mucoasa cu alcool, se repereaza marginea inferioara a orbitei cu indexul si gaura suborbitara cu policele.
Anestezia regionala tronculara este o anestezie de conductie. Solutia anestezica actioneaza pe traiectul trunchiului nervos sau la nivelul orificiilor osoase de intrare sau iesire a trunchiurilor nervoase, intrerupand conductibilitatea si propagarea sensibilitatii dureroase:
1. Daca solutia anestezica e introdusa in ganglionul Gasser se produce anestezia lui si a tuturor ramurilor nervului trigemen.
2. Daca solutia anestezica e depusa la baza craniului (la gaura rotunda mare) ea actioneaza asupra nervului maxilar.
3. Daca solutia anestezica e depusa la baza gauri ovale, actioneaza asupra nervului mandibular si a maxilarului superior si a tuturor ramurilor lui.
4. Daca solutia asestezica e depusa la orificiile unde intra nervii dentari supero posteriori sau nervul dentar inferior, sau pe unde ies nervii suborbitari si supraorbitari, naso- palatin, palatin mare, mentonier si incisiv. Daca se depune la nervul lingual, bucal, maseter sau maseterinul, care se desprin din trunchiul principal mandibular, anestezia se numeste tronculara periferica.
Anestezia tronculara periferica a nervului supraorbitar (ramura terminala a nervului oftalmic), ca zone de anestezie sunt cuprinse tegumentul pleoapei superioare, tegumentul unghiului intern al orbitei, tegumentul regiuni frontale pana la vertex, osul frontal cu musoasa sinusului frontal, tegumentul radacinii nasului si a dorsului nasului, tegumentul varfului si aripilor nazale, lobulul nazal, sacul lacrimal si segmentul medial al pleoapelor. Indicatii: pt alcolizari in nevralgia de trigemen, in interventia din chirurgia maxilo-faciala, pt regiunile invecinate nervului supraorbitar, pt plasti sau interventie pe sinusul frontal. Ca si dezavantaje: posibilitatea intepari glubului ocular, dificultati in reperarea orificiului.
REPERELE GAURI SUPRAORBITARA (osoasa) pe arcada sprancenoasa, la 2-3 mm deasupra marginii osoase, la 1 cm lateral de unghiul intern al orbitei, pe aceeasi verticala cu gaura suborbitara si mentoniera. Tehnica: se dezinfecteaza tegumentul cu iod, alcool, dupa care se trece la intepatura, acul patrunde la cativa mm deasupra arcadei sprancenoase, in 1/3 interna a arcadei sprancenoase, medial cu orificiul supraorbitar. Directia acului si profunzimea, usor in jos, inafara si inapoi. Imediat dupa ce se inteapa se cade pe os, in scobitura supraorbitara si fara sa se patrunda in orificiul supraorbitar dar pastrand contact cu osul, aici se va depune anestezicul. Pt anestezia ambeor ramuri ale nervului oftalmic, locul de intepatura e intersprancenos. Directia acului va fi impins intr-o parte si alta, subcontinent, de-a lungul unei linii care trece prin regiunea sprancenoasa.
Anestezia tronculara periferica a nervului suborbitar: ramura terminala a nervului maxilar superior, pe traiectul sau prin canal da ramuri colaterale cum sunt nervii dentari superomijlocii (pt regiunea premolarilor) si mai da si regiunea nervilor dentari supero anteriori (pt regiunea frontala maxilara) dupa care iese prin gaura suborbitara unde da ramuri terminale (asa numitul buchet suborbitar) labiale superioasre, nazale, palpebrale). Nervul este abordat la nivelul canalului suborbitar pt ramurile sale terminale, in afara canalului. Ca teritoriu de anestezie produce anestezie osoasa, ligamentara, parodontala, pulpara, si a tesuturilor moi vestibulare de la nivelul incisivilor centrali pana la premolari cu exceptia fibromucoasei palatine. Alte denumiri ale anesteziei: anestezia nervilor dentari sau alveolari antero superiori. Ca nervi anesteziati sunt nervii dentari antero superiori, partiali sunt nervii dentari supero mijlocii, ramurile nervoase sinusale si ramurile terminale ale nervului suborbitar. Zone anesteziate: dintii incisivi si caninul, partial premolarii 50% din cazuri, osul, parodontiul si mucoasa vestibulara, pleoapa inferioara si fata latero nazala, jumatatea buzei superioare, peretele osos antero sinusal si mucoasa corespunzatoare a sinusului. Ca si indicatii: e folosita in procedurile stomatologice si in chirurgia maxilo, atunci cand anestezia plexala e insuficienta sau cand anestezia nu se pot face din motive patologice.
!!!!!caracteristica anesteziei plexale: cantitatea de anestezic se lasa deasupra periostului!!!!!
Avantajele: este o anestezie sigura, reduce volumul solutiei injectate, reduce numarul de intepaturi, tehninica este simpla, atat exo cat si endo.
Repere gaurii suborbitare: osoase, dentare, de parti moi si mixte. Reperele osoase: marginea inferioara a orbitei, la 6 - 10 mm sub marginea inferioara a orbitei. La unirea 1/3 interne cu cele 2/3 externe. Pe linia verticala care trece prin mijlocul marginii inferioare a orbitei. Pe linia verticala care uneste gaura supraorbitara, suborbitara cu gaura mentoniera. Pe linia verticala care trece prin sutura maxilo malara. Repere dentare - pe verticala care trece prin axul PM2 superior, sau intre primul si al doile premolar. Cam la 2,5 cm deasupra apexului PM2 superior. Reperele partilor moi: la 0,5 cm inauntrul liniei verticale, mediopupilare, cand pacientul priveste inainte. Pe verticala care trece prin marginea interna a corneei. Pe vertiala care trece prin comisura bucala. Repere mixte: la intersectia verticalei care trece prin cele 3 orificii cu linia oblica ce porneste de la marginea gingivala intre IC si IL omolateral si care merge la aproximativ 4 mm deasupra partii interne a suturii fronto malare. Repere pt situatia in cazul in care se face pe calea exobocala: reperele gaurii suborbitare, aripa nazala, santul nazogenian, marginea inferioara a orbitei. Pe cale endobucala: repere la gaurii suborbitare, fornixul vestibular superior, caninul, marginea inferioara a orbitei si fosa si bosa canina.
Tehnica pt calea endobucala: cea mai frecvent folosita, sunt folosite ace de mici dimensiuni, gura trebuie sa fie intredeschisa, se ridica buza pt a mentine fornixul vestibular intins, inainte, se poate aplica o anestezie topica, se dezinfecteaza mucoasa cu alcool, se repereaza marginea inferioara a orbitei cu indexul si gaura suborbitara cu policele.
luni, 24 noiembrie 2008
PREVENTIE CURS 7 - 24 nov
PREVENIREA URMARILOR PIERDERILOR DENTARE PRECOCE
Mentinerea spatiului de sprijin canin molari temporari este esentiala pt eruptia normala a dintilor permanenti. Reducerea sau pierderea spatiului poate fi consecinta pierderii precoce a dintilor temporari, fortei meziale de eruptie a dintilor posteriori, deplasarii distale a dintilor mandibulari anteriori, anchiloza dento-osoasa, absenta congenitala a unor dinti.
PIERDEREA PRECOCE A DINTILOR TEMPORARI:
ETIOPATOGENIE:
Cauze generale: hipodezvoltarea tuberozitatii maxilarului superior, cu o pozitie inalta a mugurului molarului de 6 ani, fata sa ocluzala fiind orientata posterior. Cautand sa se redreseze, face presiuni asupra radacinii celui de-al doilea molar temporar, ceea ce are ca rezultat rizaliza mai rapida, cu pierderea sa si eruptia meziala a molarului de 6 ani. Tuberozitatea este normal dezvoltata, dar exista o dezvoltare precoce a molarului de 12 ani permanent si a molarului de minte. Acestia exercita presiuni asupra primului molar permanent, mezializandu-l, determinand astfel rizaliza molarului 2 temporar.
Clinic: efectele asupra arcadei dentare sunt: deplasarea anterioara a dintilor posteriori, deplasarea dintilor anteriori spre spatiul creat, cu devierea liniei mediane. Efectele asupra rapoartelor interincisive: cand relatiile bazale sunt normale, maxilarele bine dezvoltate si fortele musculare in limite fiziologice, efectele sunt minime. In anomaliile de clasa I si clasa II/1 Angle, in care buza inferioara ramane sub incisivii superiori, pierderile dentare precoce la arcada inferioara duc la accentuarea supraocluziei si a inocluziei sagitale. In anomaliile clasa II/2 Angle se produce o accentuare a supra ocluziei. Pierderile precoce la arcada superioara are efecte reduse. In cazul anomaliilor de clasa III cu ocluzie cap la cap, pierderile precoce la arcada superioara duce la inversarea ocluziei frontale. Pierderile precoce la arcada inferioara au efect redus. In cazurile cu inghesuire frontala usoara, frontalii inferiori se lingualizeaza, si astfel se mentine supra-acoperirea daca arcada superioara este integra. Daca se pierd dintii pe ambele arcade, este favorizata ocluzia inversa. Pierderile dentare precoce la maxilar sunt mai grave ca la mandibula din cauza tendintei mai accentuate la mezializare. Prezinta importanta daca pierderea dintilor temporari este inaintea eruptiei sau dupa a molarului de 6 ani, deoarece angrenajul acestora impiedica deplasarile. Pierderile intre 7 si 8 ani sunt mai grave decat cele care se produc mai tarziu.
PIERDEREA PRECOCE A MOLARULUI 3 TEMPORAR
Daca molarul 2 temporar este extras inaintea eruptiei molarului de 6 ani, acesta va erupe mezial, iar PM2 nu va mai avea loc pe arcada. Daca se extrage molarul 2 temporar dupa eruptia primului molar permanent, aceasta se va rota mezial la arcada superioara si se va bascula mezial si lingual la arcada inferioara.
PIERDEREA PRECOCE A PRIMULUI MOLAR TEMPORAR - este urmata de mezializarea molarului 2 temporar si a primului molar permanent. Dintii anteriori se distalizeaza. La arcada superioara, caninul va erupe ectopic, iar la arcada inferioara va erupe ectopic ori caninul ori primul molar permanent.
PIERDEREA PRECOCE A M1 SI M2 TEMPORAR - este urmata de mezializarea molarului de 6 ani si distalizarea dintilor frontali.
PIERDEREA PRECOCE A CANINULUI TEMPORAR - este urmata de distalizarea IL temporar cu excluderea in final a caninului permanent
PIERDEREA PRECOCE A INCISIVILOR TEMPORARI - aceste pierderi au efecte reduse asupra dintilor permanenti. Profilactic, pt a evita toate aceste modificari, este obligtoriu tratamentul corect al cariilor, prin obturatii morfofunctionare. Daca totusi suntem obligati sa extragem din zona de sprijin obligatoriu se aplica mentinatoare de spatiu. Mentinatoarele de spatiu trebuie sa intruneasca anumite calitati: sa mentina spatiu suficient de larg pt dintele permanent de inlocuire. Sa nu interfereze cu procesele de crestere, sa previna extruzia antagonistilor, sa asigure functia in cazul in care permanentul nu va erupe in decurs de 6 luni, sa fie fizionomica in cazul dintilor frontali. Contraindicatiile mentinatoarelor de spatiu: cand exista spatiu suficient pt eruptia permanentului, cand spatiul in urma pierderii precoce a dintilor temporari este in exces fata de spatiul necesar dintilor permanenti; cand exista discrepante mari care necesita tratament cu aparate ortodontice sau extractii. In caz de anodontie, cand dorim inchiderea spatiului. Deci mentinatoarele de spatiu in zona de sprijin constituie unul din factorii de baza pt eruptia dintilor permanenti de inlocuire. Pe baza necesitatii de spatiu, acolo unde deficitul de spatiu depaseste 4 mm, imediat se va aplica mentinator de spatiu. Felul mentinatorului va fi ales in functie de cazul clinic. In principiu este de preferat aplicarea mentinatoarelor fixe deoarece ele ofera certitudinea eficientei prin faptul ca nu se pot indeparta de catre pacient.
MENTINATOARE DE SPATIU FIXE
- pentru M2 temporar se poate aplica doua coroane pe caninul si primul molar temporar, cu extensia distala a carui fata ocluzala este modelata in functie de antagonisti iar fata distala in functie de fata meziala a primului molar permanent.
- pentru M1 temporar se poate aplica o coroana pe M2 temporar care mezial are un tunel, o coroana pe caninul temporar cu o extensie distala ce se termina printr-un stift care patrunde in tunelul d epe coroana M2 temporar. Se mai pot aplica inele ortodontice cu o bara turnata cu un pinten la nivelul caninului temporar, inel sau coroana ortodontica cu extensie de sarma.
In cazul pierderii dintilor frontali, cand situatia impune, se vor aplica mentinatoare de spatiu mobilizabile prevazute cu flame pentru a permite cresterea osoasa in aceasta regiune. In ceea ce priveste slefuirea dintilor temporari pt coroane, se slefuiesc numai bombeurile maxime, stiind ca pulpa acestor dinti este foarte mare
MENTINATOARE DE SPATIU MOBILIZABILE - prezinta riscul de a nu fi purtate de catre pacient si sunt voluminoase. Crosetele se aplica pe molarii permanenti sau temporari iar cand este necesar si pe canin. Ele pot fi plasate distal pe dintii anteriori sau mezial sau circular pe molarii posteriori. Contactele ocluzale trebuiesc intotdeauna asigurate la nivelul primului molar permanent. Retentiile crosetelor in placa trebuie sa fie in functie de eventualele modificari din timpul eruptiei molarilor permanenti. Stabilitatea placii este asigurata de acoperirea vestibulara a crestelor laterale.
SIGILAREA SANTURILOR SI FOSETELOR OCLUZALE
Este inclusa de OMS printre cele 4 metode de prevenire a cariei dentare pe langa igiena bucodentara, fluorizarea locala si generala si igiena alimentatiei. Sigilarea contribuie prin blocarea mecanica la cresterea rezistentei structurilor dure dentare la atacul cariogen. Chiar daca se uzeaza in timp, sigilantii ofera o protectie esentiala in perioada in care exista risc de carie. Metoda a fost sugerata de Wilson in 1895, dar s-a impus in practica medicala dupa 1967, cand Ceuto si Buoncuore au prezentat rezultatele aplicarii clinice a ciano-acrilatului peste suprafetele ocluzale gravate acid. In ceea ce priveste morfologia santurilor ele sunt de 2 feluri. Santuri largi in “V” putin adanci si santuri in forma literei “Y”, adanci, inguste, mediu propice pentru dezvoltarea proceselor carioase. Cu cat creste inclinarea cuspdiana, cu atat creste si frecventa cariilor. In ceea ce priveste mecanismul de producere a cariilor, in prezent se stie ca debutul se produce la nivelul marginii santului prin 2 leziuni bilaterale independente, afectand santul pantelor cuspidiene opuse. Procesul carios urmareste structura prismatica, extinandu-se ca in final cele doua leziuni sa se intalneasca la baza santului. In ceea ce priveste preocuparile pentru prevenirea cariei in santuri si fosete, acestea au existat din cele mai vechi timpuri, au fost semnalate la azteci si la populatia din Indo-China. Se lacuiau dintii in 3 etape: curatirea prealabila, urmata de consumul unui aliment acid; aplicarea timp de 3 zile a unei substante secretate de glandele unei insecte asemanator unor rasini care colora dintele in rosu; aplicara timp de 6 zile de tanin si saruri ferice, care colorau dintele in negru. In 1885, Wilson a propus umplerea santurilor si fosetelor cu ciment, aceasta necesita aplicari repetate. Mai tarziu, in 1923 s-a descris tehnica odontomiei profilactice care consta in pregatirea mecanica a tuturor santurilor si fosetelor dintilor nou erupti pregatind niste cavitati superficiale si obturarea lor cu amalgam de argint.
Mentinerea spatiului de sprijin canin molari temporari este esentiala pt eruptia normala a dintilor permanenti. Reducerea sau pierderea spatiului poate fi consecinta pierderii precoce a dintilor temporari, fortei meziale de eruptie a dintilor posteriori, deplasarii distale a dintilor mandibulari anteriori, anchiloza dento-osoasa, absenta congenitala a unor dinti.
PIERDEREA PRECOCE A DINTILOR TEMPORARI:
ETIOPATOGENIE:
Cauze generale: hipodezvoltarea tuberozitatii maxilarului superior, cu o pozitie inalta a mugurului molarului de 6 ani, fata sa ocluzala fiind orientata posterior. Cautand sa se redreseze, face presiuni asupra radacinii celui de-al doilea molar temporar, ceea ce are ca rezultat rizaliza mai rapida, cu pierderea sa si eruptia meziala a molarului de 6 ani. Tuberozitatea este normal dezvoltata, dar exista o dezvoltare precoce a molarului de 12 ani permanent si a molarului de minte. Acestia exercita presiuni asupra primului molar permanent, mezializandu-l, determinand astfel rizaliza molarului 2 temporar.
Clinic: efectele asupra arcadei dentare sunt: deplasarea anterioara a dintilor posteriori, deplasarea dintilor anteriori spre spatiul creat, cu devierea liniei mediane. Efectele asupra rapoartelor interincisive: cand relatiile bazale sunt normale, maxilarele bine dezvoltate si fortele musculare in limite fiziologice, efectele sunt minime. In anomaliile de clasa I si clasa II/1 Angle, in care buza inferioara ramane sub incisivii superiori, pierderile dentare precoce la arcada inferioara duc la accentuarea supraocluziei si a inocluziei sagitale. In anomaliile clasa II/2 Angle se produce o accentuare a supra ocluziei. Pierderile precoce la arcada superioara are efecte reduse. In cazul anomaliilor de clasa III cu ocluzie cap la cap, pierderile precoce la arcada superioara duce la inversarea ocluziei frontale. Pierderile precoce la arcada inferioara au efect redus. In cazurile cu inghesuire frontala usoara, frontalii inferiori se lingualizeaza, si astfel se mentine supra-acoperirea daca arcada superioara este integra. Daca se pierd dintii pe ambele arcade, este favorizata ocluzia inversa. Pierderile dentare precoce la maxilar sunt mai grave ca la mandibula din cauza tendintei mai accentuate la mezializare. Prezinta importanta daca pierderea dintilor temporari este inaintea eruptiei sau dupa a molarului de 6 ani, deoarece angrenajul acestora impiedica deplasarile. Pierderile intre 7 si 8 ani sunt mai grave decat cele care se produc mai tarziu.
PIERDEREA PRECOCE A MOLARULUI 3 TEMPORAR
Daca molarul 2 temporar este extras inaintea eruptiei molarului de 6 ani, acesta va erupe mezial, iar PM2 nu va mai avea loc pe arcada. Daca se extrage molarul 2 temporar dupa eruptia primului molar permanent, aceasta se va rota mezial la arcada superioara si se va bascula mezial si lingual la arcada inferioara.
PIERDEREA PRECOCE A PRIMULUI MOLAR TEMPORAR - este urmata de mezializarea molarului 2 temporar si a primului molar permanent. Dintii anteriori se distalizeaza. La arcada superioara, caninul va erupe ectopic, iar la arcada inferioara va erupe ectopic ori caninul ori primul molar permanent.
PIERDEREA PRECOCE A M1 SI M2 TEMPORAR - este urmata de mezializarea molarului de 6 ani si distalizarea dintilor frontali.
PIERDEREA PRECOCE A CANINULUI TEMPORAR - este urmata de distalizarea IL temporar cu excluderea in final a caninului permanent
PIERDEREA PRECOCE A INCISIVILOR TEMPORARI - aceste pierderi au efecte reduse asupra dintilor permanenti. Profilactic, pt a evita toate aceste modificari, este obligtoriu tratamentul corect al cariilor, prin obturatii morfofunctionare. Daca totusi suntem obligati sa extragem din zona de sprijin obligatoriu se aplica mentinatoare de spatiu. Mentinatoarele de spatiu trebuie sa intruneasca anumite calitati: sa mentina spatiu suficient de larg pt dintele permanent de inlocuire. Sa nu interfereze cu procesele de crestere, sa previna extruzia antagonistilor, sa asigure functia in cazul in care permanentul nu va erupe in decurs de 6 luni, sa fie fizionomica in cazul dintilor frontali. Contraindicatiile mentinatoarelor de spatiu: cand exista spatiu suficient pt eruptia permanentului, cand spatiul in urma pierderii precoce a dintilor temporari este in exces fata de spatiul necesar dintilor permanenti; cand exista discrepante mari care necesita tratament cu aparate ortodontice sau extractii. In caz de anodontie, cand dorim inchiderea spatiului. Deci mentinatoarele de spatiu in zona de sprijin constituie unul din factorii de baza pt eruptia dintilor permanenti de inlocuire. Pe baza necesitatii de spatiu, acolo unde deficitul de spatiu depaseste 4 mm, imediat se va aplica mentinator de spatiu. Felul mentinatorului va fi ales in functie de cazul clinic. In principiu este de preferat aplicarea mentinatoarelor fixe deoarece ele ofera certitudinea eficientei prin faptul ca nu se pot indeparta de catre pacient.
MENTINATOARE DE SPATIU FIXE
- pentru M2 temporar se poate aplica doua coroane pe caninul si primul molar temporar, cu extensia distala a carui fata ocluzala este modelata in functie de antagonisti iar fata distala in functie de fata meziala a primului molar permanent.
- pentru M1 temporar se poate aplica o coroana pe M2 temporar care mezial are un tunel, o coroana pe caninul temporar cu o extensie distala ce se termina printr-un stift care patrunde in tunelul d epe coroana M2 temporar. Se mai pot aplica inele ortodontice cu o bara turnata cu un pinten la nivelul caninului temporar, inel sau coroana ortodontica cu extensie de sarma.
In cazul pierderii dintilor frontali, cand situatia impune, se vor aplica mentinatoare de spatiu mobilizabile prevazute cu flame pentru a permite cresterea osoasa in aceasta regiune. In ceea ce priveste slefuirea dintilor temporari pt coroane, se slefuiesc numai bombeurile maxime, stiind ca pulpa acestor dinti este foarte mare
MENTINATOARE DE SPATIU MOBILIZABILE - prezinta riscul de a nu fi purtate de catre pacient si sunt voluminoase. Crosetele se aplica pe molarii permanenti sau temporari iar cand este necesar si pe canin. Ele pot fi plasate distal pe dintii anteriori sau mezial sau circular pe molarii posteriori. Contactele ocluzale trebuiesc intotdeauna asigurate la nivelul primului molar permanent. Retentiile crosetelor in placa trebuie sa fie in functie de eventualele modificari din timpul eruptiei molarilor permanenti. Stabilitatea placii este asigurata de acoperirea vestibulara a crestelor laterale.
SIGILAREA SANTURILOR SI FOSETELOR OCLUZALE
Este inclusa de OMS printre cele 4 metode de prevenire a cariei dentare pe langa igiena bucodentara, fluorizarea locala si generala si igiena alimentatiei. Sigilarea contribuie prin blocarea mecanica la cresterea rezistentei structurilor dure dentare la atacul cariogen. Chiar daca se uzeaza in timp, sigilantii ofera o protectie esentiala in perioada in care exista risc de carie. Metoda a fost sugerata de Wilson in 1895, dar s-a impus in practica medicala dupa 1967, cand Ceuto si Buoncuore au prezentat rezultatele aplicarii clinice a ciano-acrilatului peste suprafetele ocluzale gravate acid. In ceea ce priveste morfologia santurilor ele sunt de 2 feluri. Santuri largi in “V” putin adanci si santuri in forma literei “Y”, adanci, inguste, mediu propice pentru dezvoltarea proceselor carioase. Cu cat creste inclinarea cuspdiana, cu atat creste si frecventa cariilor. In ceea ce priveste mecanismul de producere a cariilor, in prezent se stie ca debutul se produce la nivelul marginii santului prin 2 leziuni bilaterale independente, afectand santul pantelor cuspidiene opuse. Procesul carios urmareste structura prismatica, extinandu-se ca in final cele doua leziuni sa se intalneasca la baza santului. In ceea ce priveste preocuparile pentru prevenirea cariei in santuri si fosete, acestea au existat din cele mai vechi timpuri, au fost semnalate la azteci si la populatia din Indo-China. Se lacuiau dintii in 3 etape: curatirea prealabila, urmata de consumul unui aliment acid; aplicarea timp de 3 zile a unei substante secretate de glandele unei insecte asemanator unor rasini care colora dintele in rosu; aplicara timp de 6 zile de tanin si saruri ferice, care colorau dintele in negru. In 1885, Wilson a propus umplerea santurilor si fosetelor cu ciment, aceasta necesita aplicari repetate. Mai tarziu, in 1923 s-a descris tehnica odontomiei profilactice care consta in pregatirea mecanica a tuturor santurilor si fosetelor dintilor nou erupti pregatind niste cavitati superficiale si obturarea lor cu amalgam de argint.
PREVENTIE LP No.6 - 24 NOV
DEGLUTITIA INFANTILA
Se refera la musculatura faringelui, esofagului si cardiei. Este impartita in 3 etape: etapa orala, sau voluntara, faringiana sau reflexa si etapa esofagiana.
Deglutitia este de doua feluri: deglutitie normala sau somatica si deglutitie anormala sau viscerala. Deglutita anormala este normala in primele luni de viata, cand sugarul interpune limba intre procesele alveolare si actul sugerii.
DEGLUTITIA NORMALA - are trei etape
ETAPA ORALA - are trei pasi:
1. Limba este in pozitie de repaos cu varful in contact cu incisivii inferiori; mandibula in pozitie de repaos; tractul repirator este deschis prin fosele nazale
2. Dintii intra in contact ocluzal si bolul alimentar este sustinut pe dosul limbii; varful limbii intra in contact cu marginea alveolara superioara; dosul limbii ia o forma concava; lateral marginile limbii sunt pe dintii posteriori si pe marginea gingivala; partea posterioara a limbii se ridica pt a intalni palatul moale si aceasta este valvula palatino-linguala
3. Bolul alimentar e impins inapoi printr-o miscare posterioara a limbii
ETAPA FARINGIANA - prin actiune reflexa. Aici intra in actiune limba, palatul moale si faringele; palatul moale se ridica si inchide comunicarea cu nazofaringele si cu fosele nazale in acest timp bolul alimentar ajunge in istmul glotic; dosul limbii coboara pt ca bolul sa cada in faringele bucal de unde va ajunge in hipofaringe. Laringele se ridica spre baza limbii; corzile vocale se apropie; bolul alimentar este astfel impiedicat sa ajunga in laringe; prin actiunea reflexa este continuata trecerea bolului spre esofag;
ETAPA ESOFAGIANA - deglutitia normala impune urmatoarele:
- oprirea respiratiei
- contactul buzelor
- ridicarea valului palatin
- unda peristaldica a limbii
- contractii maseterine si temporale
- contact ocluzal in RC
- miscare ascendenta a hioidului
- coborarea epiglotei
- inchiderea glotei traheale
- deschiderea sfincterului esofagian
- unda peristaldica oro-faringiana
- coborarea bolului alimentar
- unda peristaltic esofagiana cu inchiderea oroficiului esofagian dupa trecerea bolului
MATURIZAREA DEGLUTITIEI
Faza orala a deglutitie la sugar:
- alimentele sunt lichide si deglutitia se produce prin sugerea acestora
- maxilarele se separa
- limba se interpune intre procesele alveolare
- mandibula se fixeaza fiind proiectata anterior
- miscarea de deglutitie e controlata de contactul buzelor, a limbii si de musculatura periorala
Odata cu eruptia dentara, se produce o schimbare la faza orala a deglutitiei:
- aparitia alimentatiei solide sau semi-solide
- pozitia capului e stabila
- limba creste mai putin, fata de structurile care o adapostesc
Maturizarea este dobandita odata cu eruptia primilor molari permanenti. Deglutitia infantila nu poate fi considerata patologica numai dupa 8-10 ani.
DEGLUTITIA ANORMALA - varful limbii se interpune intre incisivi iar marginile laterale intre premolari si molari. Deglutitia este de doua feluri: totala si partiala
Se refera la musculatura faringelui, esofagului si cardiei. Este impartita in 3 etape: etapa orala, sau voluntara, faringiana sau reflexa si etapa esofagiana.
Deglutitia este de doua feluri: deglutitie normala sau somatica si deglutitie anormala sau viscerala. Deglutita anormala este normala in primele luni de viata, cand sugarul interpune limba intre procesele alveolare si actul sugerii.
DEGLUTITIA NORMALA - are trei etape
ETAPA ORALA - are trei pasi:
1. Limba este in pozitie de repaos cu varful in contact cu incisivii inferiori; mandibula in pozitie de repaos; tractul repirator este deschis prin fosele nazale
2. Dintii intra in contact ocluzal si bolul alimentar este sustinut pe dosul limbii; varful limbii intra in contact cu marginea alveolara superioara; dosul limbii ia o forma concava; lateral marginile limbii sunt pe dintii posteriori si pe marginea gingivala; partea posterioara a limbii se ridica pt a intalni palatul moale si aceasta este valvula palatino-linguala
3. Bolul alimentar e impins inapoi printr-o miscare posterioara a limbii
ETAPA FARINGIANA - prin actiune reflexa. Aici intra in actiune limba, palatul moale si faringele; palatul moale se ridica si inchide comunicarea cu nazofaringele si cu fosele nazale in acest timp bolul alimentar ajunge in istmul glotic; dosul limbii coboara pt ca bolul sa cada in faringele bucal de unde va ajunge in hipofaringe. Laringele se ridica spre baza limbii; corzile vocale se apropie; bolul alimentar este astfel impiedicat sa ajunga in laringe; prin actiunea reflexa este continuata trecerea bolului spre esofag;
ETAPA ESOFAGIANA - deglutitia normala impune urmatoarele:
- oprirea respiratiei
- contactul buzelor
- ridicarea valului palatin
- unda peristaldica a limbii
- contractii maseterine si temporale
- contact ocluzal in RC
- miscare ascendenta a hioidului
- coborarea epiglotei
- inchiderea glotei traheale
- deschiderea sfincterului esofagian
- unda peristaldica oro-faringiana
- coborarea bolului alimentar
- unda peristaltic esofagiana cu inchiderea oroficiului esofagian dupa trecerea bolului
MATURIZAREA DEGLUTITIEI
Faza orala a deglutitie la sugar:
- alimentele sunt lichide si deglutitia se produce prin sugerea acestora
- maxilarele se separa
- limba se interpune intre procesele alveolare
- mandibula se fixeaza fiind proiectata anterior
- miscarea de deglutitie e controlata de contactul buzelor, a limbii si de musculatura periorala
Odata cu eruptia dentara, se produce o schimbare la faza orala a deglutitiei:
- aparitia alimentatiei solide sau semi-solide
- pozitia capului e stabila
- limba creste mai putin, fata de structurile care o adapostesc
Maturizarea este dobandita odata cu eruptia primilor molari permanenti. Deglutitia infantila nu poate fi considerata patologica numai dupa 8-10 ani.
DEGLUTITIA ANORMALA - varful limbii se interpune intre incisivi iar marginile laterale intre premolari si molari. Deglutitia este de doua feluri: totala si partiala
joi, 20 noiembrie 2008
ANESTEZIE CURS 5 - 6 NOV
ALEGEREA ANESTEZICULUI LOCAL
Se tine seama de:
1. faptul ca trebuie sa avem sub control durerea pe o durata mare
2. Durerea post operatorie (anesezicele cu durata de aciune scurta se utilizeaza in interventiile stomatologice si chirurgicale netraumatice dar si in traumatismele minore. Daca durerea e moderata sau mare, se vor da amestecuri (bupivacaina sau priolocaina cu adrenalina).
Contraindicatiile generale relative si absolute ale anestezicelor locale.
Amidele sunt preferate fata de esteri. Esterii se dau cand amidele sunt ineficiente. Doza de anestezic local vaziaza dependent de zona de anestezie prevazuta, de tehinica de anestezie corespunzatoare zonei, de concentratia anestezicului local, de vascularizatia tesutului, de toleranta individuala, pacient sanatos sau cutare organice.
Substante anestezice locale pt aplicatii topice au ca indicatii: 1. Inainea administrari anestezicului local, crioanestezice sau prin injectii endobucale. 2 pt interventiile chirurgicale in cavitatea bucala mai ales la copii
Anestezicele locale topice, au efect numai la suprafata tesutului (mucoasa bucala), nu penetreaza tegumentul intact, penetreaza toate mucoasele, se prezinta sub 7 forme: gel, lichid, pomada, spray, pulbere, aerosoli si pasta.
Benzocaina - este un ester, e o pulbere alb cristalna putin solubila in apa, toxicitate prin supradozaj putin studiata, timp de inductie rapid, poate da reactii alergice locale, are absorbtie insuficienta, se foloseste numai ca agent topic sub forma de pomada 5 sau 10%. Se utilizeaza sub mai multe forme: 1. Cetacaina (lichid sau gel). 2. Gingicaina (lichid sau gel). 3 Huricaina (gel lichid sau spray). 4. Butacaina sulfat inlocuieste adrenalina in anestezia topica, se foloseste in sfera ORL (nas, gat, urechi) dar si in sfera oftalmologica, are putere de 2 ori mai mare ca si cocaina, toxicitate de 2-3 ori mai mare decat cocaina, nu este bun pt injectare, se gaseste sub forma de unguent (butindental) doza maxima este de 5ml solutie 4% este egal cu 200miligrame.
Cocaina - cel mai vechi anestezic local, alcaloid vegetal, are toxicitate mare si actiune asupra terminatiilor nervoase ce duce la abolirea senzaitiilor de rece si cald, sensibilitatea algica, senzatiilor de gust si miros. Se foloseste numai ca anestezic de contact, timp de inductie rapid. Durata anestziei e mai mare de 2 ore. Este un vaso constrictor puternic. Absorbtie rapida, metabolizata in ficat, se elimina prin urina, are actiune pirogena (febra), suprima oboseala prin efect central, da dependenta, caracterizata prin semne de dependenta psihica, halucinatii, senzatii de groaza, convulsii, tulburari respiratorii si digestive, delir, tulburari somatice, scadere in greutate, paloare si transpiratii reci. In intoxicatia acuta cu cocaina apar tulburari grave urmata de depresiunea SNC, cardio vascular, respirator, in final ducand la moarte prin oprirea respiratiei datorita toxicitatii miocardice si a paraliziei centrilor respiratori.
Contraindicatii: in atero scleroza, bronhospasm cronic, in anemii, cardio patii, hemoragii severe si la copii sub 10 ani. Indicatii si osologie: se prezinta sub solutie de 2 sau 10%; solutiile de cocaina sa nu depaseasca pt ca absorbtie e rapida, se utilizeaza strict numai ca anestezie de contact. Doza maxima pe sedinta: 10 picaturi solutie 10% (30 miligrame) doza mortala la om: 1-1,2 miligrame
Lidocaina - baza (putin solubila in apa, concentatie de 5%, indicatii pt tesuturile ulcerate si pe mucoase) si hidroclorid (solubila in apa, concentratie de 2%, e mai toxica decat lidocaina baza, doza maxima e de 200 miligrame, ca forme de prezentare altracaina sub forma de unguent 5%, lidocaida gel 2% si 5%, lidocaina lichid 2, 4, 5%, spray 10% , silocaina aerosoli 10% sau spray 10%. Sub alte denumiri: tetracaina, piperocaina, ortoformul, dibucaina, bromura de etil si kelenul care e un anestezic rapid ce suprima senzatia dureroasa. Are indicatii pe mucoase, in inciiziile de abcese superficiale, in luxatie dentara, ca inconveniente, este racirea brusca a mucoasei ceea ce duce la dureri, daca dintii cu carii sunt atinsi de kelen, pot aparea dureri mari, inciziile se fac greu, este un iritant al mucoaselor, in anesteziile prelungite pot da necroze de inghetare, mare risc la accidente.
Substante vasoconstrictoare adjuvante ale substantelor anestezice locale. Actioneaza asupra dinamicii vasculare, au urmatoarele proprietati:
1. Scad irigarea in teritoriul anesteziat.
2. scad sangerarea locala in timpul interventei chirurgicale.
3. scad absorbtia anestezicului local in sange.
4. Scad timpul de inductie al anestezicului local (grabesc instalarea aneteziei).
5. scad efectele toxic ale anestezicului local.
6. Scac riscul de supradozare.
7. scad sau neutralizeaza efectele alergice ale anesteziei locale, combat socul anafilactic.
8. cresc puterea anestezica locala.
9. favorizeaza metabolizarea mai rapida a anestzicului local
10. Prelungesc durata actiuni substantelor anestezice
Adrenalina (epinefrina sau suprarenina) - e un produs de secretiei al glandei interne medulosuprarenale, e o pulbere alba cristalina foarte solubila in apa, se inactiveaza la aer si lumina si se pastreaza in fiole de culoare inchisa, e toxica, se metabolizeaza in ficat, se elimina prin urina, creste ritmul cardiac, actiunea fiziologica de vasocostrictie si hipertensiune tranzitorie. La nivelul aparatului cardiovascula, la nivelul miocardului stimuleaza receptoii beta, crescand randamentul cardiac, stimuleaza receptorii beta si pot da tahicardie ventriculara, detemina vasodilatatia arterelor coronare si cresterea debitului sanguin din ele. Presiunea sangelui: in doze mici adrenalina creste presiunea sistolica si scade diastolica, iar in doze mari creste presiunea diastolica. Adrenalina actioneaza direct asupra inimii, provocand cresterea presiunii sistolice si diastolic, cresterea randamentului cardiac, creste frecfenta cardiaca, forta de contractie si consumul de oxigen miocardic. Toate duc la o scadere completa a eficientei cardiace. Adrenalina actioneaza primar asupra arterelor mici. Produce constrictie mucoaselor si a pielii. In doze mici duce la dilatarea vaselor in muschiul striat, iar in doze mai mari duce la contractia vaselor din muchiul striat.
La nivelul aparatului respirator, dilata musculatura neteta a bronhiilor, e indicata in forme acute de astm. In doze mari este stimulator al SNC. In metabolism creste consumul de oxigen in toate tesuturile injectate. Stimuleaza glicogenoliza in ficat si musculatura striata, creste glicemia; ca indicatii: in tratamentul reactiilor alegice acute, bronhospasmului, stopului cardiac, ca si vasoconstrictor independent, pt hemostaza si in anestezia generala, este indicat ca vasoconstrictor adaugat anesteziclui local, iar ca utilizare clinica, se pot folosii solutiile de 1 la mie, pe mucoasa, cand produce o ischemie, mucoasa devenind palida, albicioasa, se mai adauga solutiilor anestezice pt aprelungirea efectulului anestezic. Se mai foloseste si in chirurgia maxilo faciala sub urmatoarele concentratii: pe anestezice locale se foloseste 1 la 200000, 1 la 100000 si mai rar 1 la 80000. Pt anestezicele locale topice se folosesc concentratii mai mari - 1 la 40000 si 1 la 50000.
Nor adrenalina - noratrinal sau norepinefrina, se poate prepara si sintetic, toxicitate redusa, puterea este de 4 ori mai mica decat adrenalina, e mai slaba vasoconstrictor decat adrenalina, nu provoaca vasodilatatie periferica, are aceleasi efecte ca si adrenalina pe miocard, arterele coronare si la nivelul SNC, creste presiune arteriala sistolca si diastolica, creste presiunea vasculara periferica, e un vasodilatator coronarian, creste debitul sanguin in arterele coronare, nu influenteaza circulatia generala si nu modifica ritmul cardiac, nu relaxeaza musculatura neteda sau bronsica, scade metablismul bazal, creste glicemia si consumul de oxigen tisular. Utilizare clinica: ca si vaso constrictor, in tratamentul hiotensiunii, la hiper tiroidieni, se utilizeaza la diabtici, in distoniile neurovegetative, se poate da fara risc si la hipertensivi, se gaseste in solutie de 1 - 2 %, in stomatologie se asociaza cu prooxicaina si procaina si se fol in concentratie de 1 la 30000. Creste presiunea sistolica si diastolica, da bradicardie. Nu e utilizata pt hemostaza, poate da cefalee si episoade alginoase.
Cobefrinul sau corbazilul - e un vasconstrictor sintetic cu actiune periferica. E mai putin toxic decat adrenalina, mai putin activ pe miocard, aparatul respirator, SNC, nu are actiune hipotensiva secundara, doza maxima e de 20 ml din concentratia 1/20000. Supradozajul poate produce hipertensiune arteriala, tahicardie, episod anginos la cei cu insuficienta coronariana.
Adjuvant Fenilefrina - actiune vasoconstrictoare de mare durata, toxicitate egala cu adrenalina, creste presiunea sistolica, da bradicardie in mod reflex prin actiunea baroreceptorilor carotideoaortici si a nervului vag, foarte rar poate da aritmii, are actiune coronaro dilatatoare, creste debitul sanguin cardiac si nu e eficienta in bronhospasm. Indicati clinice - e folit ca si vaso constrictor in anestezia locala, in tratamentul hipotensiunii arteriale, se foloseste si ca decongestionant nazal, sau in solutii oftalmolizice pt a da midriaza, se foloseste solutie de 4% in concentratii de 1/25000. doza maxima 4 mg / kg = 4 ml din solutia de 1/25000.
Fenil presina (octapresinul) inductie lenta, durata anestezica lunga, toxicitate redusa, actiune vasoconstrictoare mai mica decat a adrenalinei, vasoconstrictor de electie, in afectiunile cardiace si in tireo toxicoze. La pacientii sanatosi nu are contraindicati. Daca se asociaza cu prilocaina creste methemoglobina totala avand efect ocitocic (nu se va folosi la gravide). Aplicatii clinice: in anestezia locala pt a scadea absorbtia anestezicului local, nu se utilizeaza pt hemostaze, datorita efectului sau asupra circulatiei venoase.
Hialuronidaza sau factorul de difuziune, permite o mai uroasa si rapida resorbtie si difuzare a anestezucului local avand ca avantaje scaderea timpului de inductie (anestezia se instaleaza mai rapid, creste difuzibilitatea in os, nu da inflamatii). Se gaseste sub forma de pulbere 1-500000 unitati industriale.
Tiomucaza, extracte hipofizare din lobul posterior (vasipresina)
Metode si tehnici de anesteziel loco-regionala
Anestezia locala - actioneaza direct asupra receptorilor algici si terminatilor nervoase periferice (anestezie terminala, suprimarea sensibilitatii fiind strict limitata la teritoriul unde se executa interventia chirurgicala)
Anestezia regionala - urmareste impiedicarea temporara a transmisibilitatii senzatiilor dureroase dintr-un teitoriu anumit si se obtine prin introducerea substantei anestezice de-a lungul ramurilor si trunchiurilor nervoase la nivelul carora realizeaza o sectiune functionala a cailor sensitive (anestezia de conductie)
Anestezia loco-regionala - se realizeaza cu substante anestezice regionale care suprima temporar numai durerea lasand intacte constientul si celelelte sensibilitati. Avantaje - limiteaza anestezia numai la regiunea de operat, starea de constienta e pastrata, se poate colabora cu pacientul, nu necesita pregatire de specialitate preanestezica, nu necesita aparatura deosebita, asigura un camp operator larg, tehnica de administrare este usoara (dar sa fie precisa) instalarea anestezie este rapida, durata anesteziei se poate regla, expune la accidenete putine si la riscuri vitale minime, nu necesita supraveghere si ingrijiri speciale, poate fi potentializata prin medicatie sedativa preanestezica, pacientii se pot deplasa dupa operatie, socul post operator este inexistent. Anestezia loco regionala se obtine cu ajutorul unor substante anestezice care se pot aplica local pe musoase sau prin injectare, in funtie de locul, in chirurgia orala, maxlo faciala se utilizeaza 2 metode: locala si regionala. Locala (teminala) actioneaza direct asupra receptorilor algici si asupra terminatiilor nervoase periferice. Poate fi vorba despre anestezia topica (se realizeaza cu substante anestezice, care pot fi sub mai multe forme: lichide, paste, pulberi, aerosoli, gel, unguente sau spray. Din cadrul anestezicelor lichie - pentocaina 2%, xilina 5 sau 10% percaina 2%, gingicainul; sub forma de pasta: contralgin, contralgan, pomada de xilina sau de benzocaina. Pulberi - benzocaina, ortoformul 5-10%; aerosoli - lidocaina 10%. Gel - lidocaina 5%, benzocaina 20% sau gingicaina. Unguentele - lidocain 5%, xilocaina 5% spray - gingicain, xilestezin, lidocaina 10%.
Prin refrigeratie - anestezia cu kelen
Anestezia prin injectie - prin infiltratie locala, se realizeaza prin injectarea de solutie de anesteic local in tesuturile pe care se intervine chirurgical sau in jurul lor (anestezie locala si la distanta de locul unde se intervine chirurgical)
Procedee de anestezie prin infiltratie
A) Prin infiltratie cutanata
1. Infiltrate locala - directa intracutanata, punctiforma, liniara, superficiala sau profunda si difuza.
2. Prin infiltratie la distanta (prin baraj)
- Procedee prin infiltratie mucoasa - 1 infiltratie locala (directa intramucoasa, punctiforma, liniara superficiala sau profunda, difuza, plexala, intragingivala, intraligamentara, intrapapilara, intraseptala - intraosoasa si intrapulpara,
2. Infiltratie la distanta (prin baraj)
Anestezia intraligamentara sau peridentara - utilizata rar, e o anestezie de completare cand anestezia plexala sau troncularavnu a avut efect. Ofera anestezie pe o zona limitata. Nervii anesteziati sunt ramurile terminale si ramurile plexale de la nivelul apexurilor dentare. Zonele anesteziate sunt tesuturile moi gingivale periodontale pulpare peri-apicale, si creasta osoasa alveolara. Are indicatii numai la mandibula cand anestezia trebuie sa fie foarte limitata in tratamentul dintilor permanenti la copii, in anestezia pulpara la 1-2 dinti, in tratamentul unor dinti izolati pe arcada inferioara, la hemofilici si la cei cu tulburari de coagulare (pt ca se elimina hemoragia) poate fi folosita si ca metoda de tesatre si cand anestezia tronculara nu e indicata. Contraindicatii: in infectii si inflamatii la locul injectarii, la dintii temporali, datorita mugurilor.
Avantaje: e nevoie de o doza mica de anestezic, are o instalatie rapida, e mai putin traumatica decat tronculara, evita anestezia buzei, limbii sau a partilor moi. E o alternativa a anesteziei tronculare periferice, favorabila la copii si in extractii unidentare. Dezavantaje: e greu de aplicat la dintii posteriori, presiunea exercitata la injectie poate duce la durere si la leziuni tisulare locale. Complicatii: poate da edem si echimoze la locul de intepatura sau la nivelul papilei interdentare. Sensibilitatea la pacienti, se poate complica cu alte probleme.
Repere pt anestezie: radacina dentara, tesuturile parodontale, adancimea santului gingival. Ca si tehnica: gura intre-deschisa sau larg deschisa in functie de locul de anestezie. Se face dezinfectie. Locul de intepatura se face in spatiul periodontal, peridentar mezial sau distal de fiecare radacina. Directia acului. Tangent sau paralel cu radacina. Acul trebuie sa fie in unghi obtuz sau drept. Profunzimea: se vor folosi ace scurte subtiri si se introduce pana cand nu se opune resistenta. Se depune o cantitate foarte mica, foarte lent si fara presiune, ca anestezicul local sa nu dea pe afara. Durata. Daca se foloseste vasoconstrictorul se prelungeste anestezia.
Anestezia intrapapilara - indicatii restranse ca si cea intraligamentara, fiind asemanatoare ca tehnica, anestezia se face direct in spongioasa osoasa dupa ce s-a traversat corticala. Indicatii: pt anestezia osoasa si a tesuturilor moi, in cadrul tratamentului parodontal. Pt a obtine o hemostaza in tratamentul parodontopatiilor. Contraindicatii: infectii la locul injectarii. Zone anesteziata: osul, dintele sau dintii din vecinatate si structurile moi adiacente. Avantaje: e nevoie de o doza minima de anestezic local 0,2ml, anestezia se instaleaza in 30-40 secunde, e putin traumatica. Evita anestezia buzei si a partilor moi, reduce sangerarea in timpul tratamentului in cazul in care se foloseste vasocosntrictorul. Are indicatii speciala pt tratament parodontal. Anestezia evita pungile infectate. Dezavantaje - durata scurta, zona foarte limitata de tesuturi moi anesteziate. Alternative: injectia intraligamenta in anestezia plexala si tronculara. Repere: dintii adiacenti si triunghiul papilar. Tehnica. Pacientul sta cu gura deschisa sau interdeschisa si se dezinfecteaxa cu alcool, locul de intepatura in tringhiul, papular, la 2 mm sub varful papilei interdentare, la egala distanta de dintii adiacenti. Directia acului pt anestezia intrapaplara va fi perpendicular pe fata vestibulara a papilei in centrul ei mezial sau distal de dinte iar pt anestezia intraseptala acul in unghi de 45 grade fata de axul dintelui aproximativ perpendicular pe mucoasa papilara cu directia intra septal paralel cu axul dintelui vizat si al mica distanta de corticala osoasa. La inceput se injecteaza in mucoasa papilara cateva picaturi de anestezic local dupa care acul ia contact cu osul cand aplicam o presiune pe siringa si se impinge acul in septul osos 1-3 mm unde se vor depune 0,2 mililitrii solutie anestezica, lent si fara prsiune.
Anestezia intra osoasa - folosita foarte rar in practica. Ca si tehnica se practica o anestezie supra periostala (plexala) obtinuta in 3 timpi:
A. incizia mucoperiostului (cam 2-4 mm) la apexul dintelui de anesteziat
B. se creaza un orificiu prin corticala spre osul spongios cu o freza globulara mica.
C. prin acest orificiu se depune o cantitate mica de anestezic local intra osos. 0,2 ml din anestezicul local.
Precautii: pt ca absorbtia e mai rapida, e necesar ca volumul solutiei anestezice sa fie mic, iar vaso constrictorul sa nu fie in concentratie mai mare decat 1 pe 100000.
Anestezia intrapulpara. E asigurata prin actiuea anestezicului local si prin presiunea exercitata de anestezicul local asupra pulpei. Trebuie sa se faca o sedare a pacientului, sa se foloseasca instrumente rotative, care sa fie folosite la viteze mici , iar manevrele sa fie atraumatice, dupa aceste 2 etape se dechide cam pulpara si se face anestezia intrapulpara. Daca durerea persista, este de intensitate mare, nu se poate deschide camera, se va proceda in felul urmator: se plaseaza o buleta pe planseul pulpar al dintelui cariat, preparat, se asteapta 30 - 40 sec, se apasa buleta 2-3 min timp in care zona devine insensibila, si dupa care se practica anestezia intrapulpara. Tehnica, acul sa fie scurt si subtire indoit corespunzator, pt a avea acces in camera pulpara si pt a avea acces in canalul radicular. Se depune anestezic sub presiune. Daca injectia a fost facuta corect iar acul a fost adaptat intim la canalul radicular anestezia este asigurata de:
1. actinea farmacologica a anesteziclul.
2. presiunea anestezicului local asupra pulpei. Daca acul nu se adapteaza la canalul radicular si solutia anestezica reflueaza, anestezia pulpara e asigurata numai de un factor, actiunea farmacologica a anestezicului si timpul de inductie creste cu 20 - 30 sec. Riscurile anesteziei intrapulpare: ruperea acului pe canal.
Se tine seama de:
1. faptul ca trebuie sa avem sub control durerea pe o durata mare
2. Durerea post operatorie (anesezicele cu durata de aciune scurta se utilizeaza in interventiile stomatologice si chirurgicale netraumatice dar si in traumatismele minore. Daca durerea e moderata sau mare, se vor da amestecuri (bupivacaina sau priolocaina cu adrenalina).
Contraindicatiile generale relative si absolute ale anestezicelor locale.
Amidele sunt preferate fata de esteri. Esterii se dau cand amidele sunt ineficiente. Doza de anestezic local vaziaza dependent de zona de anestezie prevazuta, de tehinica de anestezie corespunzatoare zonei, de concentratia anestezicului local, de vascularizatia tesutului, de toleranta individuala, pacient sanatos sau cutare organice.
Substante anestezice locale pt aplicatii topice au ca indicatii: 1. Inainea administrari anestezicului local, crioanestezice sau prin injectii endobucale. 2 pt interventiile chirurgicale in cavitatea bucala mai ales la copii
Anestezicele locale topice, au efect numai la suprafata tesutului (mucoasa bucala), nu penetreaza tegumentul intact, penetreaza toate mucoasele, se prezinta sub 7 forme: gel, lichid, pomada, spray, pulbere, aerosoli si pasta.
Benzocaina - este un ester, e o pulbere alb cristalna putin solubila in apa, toxicitate prin supradozaj putin studiata, timp de inductie rapid, poate da reactii alergice locale, are absorbtie insuficienta, se foloseste numai ca agent topic sub forma de pomada 5 sau 10%. Se utilizeaza sub mai multe forme: 1. Cetacaina (lichid sau gel). 2. Gingicaina (lichid sau gel). 3 Huricaina (gel lichid sau spray). 4. Butacaina sulfat inlocuieste adrenalina in anestezia topica, se foloseste in sfera ORL (nas, gat, urechi) dar si in sfera oftalmologica, are putere de 2 ori mai mare ca si cocaina, toxicitate de 2-3 ori mai mare decat cocaina, nu este bun pt injectare, se gaseste sub forma de unguent (butindental) doza maxima este de 5ml solutie 4% este egal cu 200miligrame.
Cocaina - cel mai vechi anestezic local, alcaloid vegetal, are toxicitate mare si actiune asupra terminatiilor nervoase ce duce la abolirea senzaitiilor de rece si cald, sensibilitatea algica, senzatiilor de gust si miros. Se foloseste numai ca anestezic de contact, timp de inductie rapid. Durata anestziei e mai mare de 2 ore. Este un vaso constrictor puternic. Absorbtie rapida, metabolizata in ficat, se elimina prin urina, are actiune pirogena (febra), suprima oboseala prin efect central, da dependenta, caracterizata prin semne de dependenta psihica, halucinatii, senzatii de groaza, convulsii, tulburari respiratorii si digestive, delir, tulburari somatice, scadere in greutate, paloare si transpiratii reci. In intoxicatia acuta cu cocaina apar tulburari grave urmata de depresiunea SNC, cardio vascular, respirator, in final ducand la moarte prin oprirea respiratiei datorita toxicitatii miocardice si a paraliziei centrilor respiratori.
Contraindicatii: in atero scleroza, bronhospasm cronic, in anemii, cardio patii, hemoragii severe si la copii sub 10 ani. Indicatii si osologie: se prezinta sub solutie de 2 sau 10%; solutiile de cocaina sa nu depaseasca pt ca absorbtie e rapida, se utilizeaza strict numai ca anestezie de contact. Doza maxima pe sedinta: 10 picaturi solutie 10% (30 miligrame) doza mortala la om: 1-1,2 miligrame
Lidocaina - baza (putin solubila in apa, concentatie de 5%, indicatii pt tesuturile ulcerate si pe mucoase) si hidroclorid (solubila in apa, concentratie de 2%, e mai toxica decat lidocaina baza, doza maxima e de 200 miligrame, ca forme de prezentare altracaina sub forma de unguent 5%, lidocaida gel 2% si 5%, lidocaina lichid 2, 4, 5%, spray 10% , silocaina aerosoli 10% sau spray 10%. Sub alte denumiri: tetracaina, piperocaina, ortoformul, dibucaina, bromura de etil si kelenul care e un anestezic rapid ce suprima senzatia dureroasa. Are indicatii pe mucoase, in inciiziile de abcese superficiale, in luxatie dentara, ca inconveniente, este racirea brusca a mucoasei ceea ce duce la dureri, daca dintii cu carii sunt atinsi de kelen, pot aparea dureri mari, inciziile se fac greu, este un iritant al mucoaselor, in anesteziile prelungite pot da necroze de inghetare, mare risc la accidente.
Substante vasoconstrictoare adjuvante ale substantelor anestezice locale. Actioneaza asupra dinamicii vasculare, au urmatoarele proprietati:
1. Scad irigarea in teritoriul anesteziat.
2. scad sangerarea locala in timpul interventei chirurgicale.
3. scad absorbtia anestezicului local in sange.
4. Scad timpul de inductie al anestezicului local (grabesc instalarea aneteziei).
5. scad efectele toxic ale anestezicului local.
6. Scac riscul de supradozare.
7. scad sau neutralizeaza efectele alergice ale anesteziei locale, combat socul anafilactic.
8. cresc puterea anestezica locala.
9. favorizeaza metabolizarea mai rapida a anestzicului local
10. Prelungesc durata actiuni substantelor anestezice
Adrenalina (epinefrina sau suprarenina) - e un produs de secretiei al glandei interne medulosuprarenale, e o pulbere alba cristalina foarte solubila in apa, se inactiveaza la aer si lumina si se pastreaza in fiole de culoare inchisa, e toxica, se metabolizeaza in ficat, se elimina prin urina, creste ritmul cardiac, actiunea fiziologica de vasocostrictie si hipertensiune tranzitorie. La nivelul aparatului cardiovascula, la nivelul miocardului stimuleaza receptoii beta, crescand randamentul cardiac, stimuleaza receptorii beta si pot da tahicardie ventriculara, detemina vasodilatatia arterelor coronare si cresterea debitului sanguin din ele. Presiunea sangelui: in doze mici adrenalina creste presiunea sistolica si scade diastolica, iar in doze mari creste presiunea diastolica. Adrenalina actioneaza direct asupra inimii, provocand cresterea presiunii sistolice si diastolic, cresterea randamentului cardiac, creste frecfenta cardiaca, forta de contractie si consumul de oxigen miocardic. Toate duc la o scadere completa a eficientei cardiace. Adrenalina actioneaza primar asupra arterelor mici. Produce constrictie mucoaselor si a pielii. In doze mici duce la dilatarea vaselor in muschiul striat, iar in doze mai mari duce la contractia vaselor din muchiul striat.
La nivelul aparatului respirator, dilata musculatura neteta a bronhiilor, e indicata in forme acute de astm. In doze mari este stimulator al SNC. In metabolism creste consumul de oxigen in toate tesuturile injectate. Stimuleaza glicogenoliza in ficat si musculatura striata, creste glicemia; ca indicatii: in tratamentul reactiilor alegice acute, bronhospasmului, stopului cardiac, ca si vasoconstrictor independent, pt hemostaza si in anestezia generala, este indicat ca vasoconstrictor adaugat anesteziclui local, iar ca utilizare clinica, se pot folosii solutiile de 1 la mie, pe mucoasa, cand produce o ischemie, mucoasa devenind palida, albicioasa, se mai adauga solutiilor anestezice pt aprelungirea efectulului anestezic. Se mai foloseste si in chirurgia maxilo faciala sub urmatoarele concentratii: pe anestezice locale se foloseste 1 la 200000, 1 la 100000 si mai rar 1 la 80000. Pt anestezicele locale topice se folosesc concentratii mai mari - 1 la 40000 si 1 la 50000.
Nor adrenalina - noratrinal sau norepinefrina, se poate prepara si sintetic, toxicitate redusa, puterea este de 4 ori mai mica decat adrenalina, e mai slaba vasoconstrictor decat adrenalina, nu provoaca vasodilatatie periferica, are aceleasi efecte ca si adrenalina pe miocard, arterele coronare si la nivelul SNC, creste presiune arteriala sistolca si diastolica, creste presiunea vasculara periferica, e un vasodilatator coronarian, creste debitul sanguin in arterele coronare, nu influenteaza circulatia generala si nu modifica ritmul cardiac, nu relaxeaza musculatura neteda sau bronsica, scade metablismul bazal, creste glicemia si consumul de oxigen tisular. Utilizare clinica: ca si vaso constrictor, in tratamentul hiotensiunii, la hiper tiroidieni, se utilizeaza la diabtici, in distoniile neurovegetative, se poate da fara risc si la hipertensivi, se gaseste in solutie de 1 - 2 %, in stomatologie se asociaza cu prooxicaina si procaina si se fol in concentratie de 1 la 30000. Creste presiunea sistolica si diastolica, da bradicardie. Nu e utilizata pt hemostaza, poate da cefalee si episoade alginoase.
Cobefrinul sau corbazilul - e un vasconstrictor sintetic cu actiune periferica. E mai putin toxic decat adrenalina, mai putin activ pe miocard, aparatul respirator, SNC, nu are actiune hipotensiva secundara, doza maxima e de 20 ml din concentratia 1/20000. Supradozajul poate produce hipertensiune arteriala, tahicardie, episod anginos la cei cu insuficienta coronariana.
Adjuvant Fenilefrina - actiune vasoconstrictoare de mare durata, toxicitate egala cu adrenalina, creste presiunea sistolica, da bradicardie in mod reflex prin actiunea baroreceptorilor carotideoaortici si a nervului vag, foarte rar poate da aritmii, are actiune coronaro dilatatoare, creste debitul sanguin cardiac si nu e eficienta in bronhospasm. Indicati clinice - e folit ca si vaso constrictor in anestezia locala, in tratamentul hipotensiunii arteriale, se foloseste si ca decongestionant nazal, sau in solutii oftalmolizice pt a da midriaza, se foloseste solutie de 4% in concentratii de 1/25000. doza maxima 4 mg / kg = 4 ml din solutia de 1/25000.
Fenil presina (octapresinul) inductie lenta, durata anestezica lunga, toxicitate redusa, actiune vasoconstrictoare mai mica decat a adrenalinei, vasoconstrictor de electie, in afectiunile cardiace si in tireo toxicoze. La pacientii sanatosi nu are contraindicati. Daca se asociaza cu prilocaina creste methemoglobina totala avand efect ocitocic (nu se va folosi la gravide). Aplicatii clinice: in anestezia locala pt a scadea absorbtia anestezicului local, nu se utilizeaza pt hemostaze, datorita efectului sau asupra circulatiei venoase.
Hialuronidaza sau factorul de difuziune, permite o mai uroasa si rapida resorbtie si difuzare a anestezucului local avand ca avantaje scaderea timpului de inductie (anestezia se instaleaza mai rapid, creste difuzibilitatea in os, nu da inflamatii). Se gaseste sub forma de pulbere 1-500000 unitati industriale.
Tiomucaza, extracte hipofizare din lobul posterior (vasipresina)
Metode si tehnici de anesteziel loco-regionala
Anestezia locala - actioneaza direct asupra receptorilor algici si terminatilor nervoase periferice (anestezie terminala, suprimarea sensibilitatii fiind strict limitata la teritoriul unde se executa interventia chirurgicala)
Anestezia regionala - urmareste impiedicarea temporara a transmisibilitatii senzatiilor dureroase dintr-un teitoriu anumit si se obtine prin introducerea substantei anestezice de-a lungul ramurilor si trunchiurilor nervoase la nivelul carora realizeaza o sectiune functionala a cailor sensitive (anestezia de conductie)
Anestezia loco-regionala - se realizeaza cu substante anestezice regionale care suprima temporar numai durerea lasand intacte constientul si celelelte sensibilitati. Avantaje - limiteaza anestezia numai la regiunea de operat, starea de constienta e pastrata, se poate colabora cu pacientul, nu necesita pregatire de specialitate preanestezica, nu necesita aparatura deosebita, asigura un camp operator larg, tehnica de administrare este usoara (dar sa fie precisa) instalarea anestezie este rapida, durata anesteziei se poate regla, expune la accidenete putine si la riscuri vitale minime, nu necesita supraveghere si ingrijiri speciale, poate fi potentializata prin medicatie sedativa preanestezica, pacientii se pot deplasa dupa operatie, socul post operator este inexistent. Anestezia loco regionala se obtine cu ajutorul unor substante anestezice care se pot aplica local pe musoase sau prin injectare, in funtie de locul, in chirurgia orala, maxlo faciala se utilizeaza 2 metode: locala si regionala. Locala (teminala) actioneaza direct asupra receptorilor algici si asupra terminatiilor nervoase periferice. Poate fi vorba despre anestezia topica (se realizeaza cu substante anestezice, care pot fi sub mai multe forme: lichide, paste, pulberi, aerosoli, gel, unguente sau spray. Din cadrul anestezicelor lichie - pentocaina 2%, xilina 5 sau 10% percaina 2%, gingicainul; sub forma de pasta: contralgin, contralgan, pomada de xilina sau de benzocaina. Pulberi - benzocaina, ortoformul 5-10%; aerosoli - lidocaina 10%. Gel - lidocaina 5%, benzocaina 20% sau gingicaina. Unguentele - lidocain 5%, xilocaina 5% spray - gingicain, xilestezin, lidocaina 10%.
Prin refrigeratie - anestezia cu kelen
Anestezia prin injectie - prin infiltratie locala, se realizeaza prin injectarea de solutie de anesteic local in tesuturile pe care se intervine chirurgical sau in jurul lor (anestezie locala si la distanta de locul unde se intervine chirurgical)
Procedee de anestezie prin infiltratie
A) Prin infiltratie cutanata
1. Infiltrate locala - directa intracutanata, punctiforma, liniara, superficiala sau profunda si difuza.
2. Prin infiltratie la distanta (prin baraj)
- Procedee prin infiltratie mucoasa - 1 infiltratie locala (directa intramucoasa, punctiforma, liniara superficiala sau profunda, difuza, plexala, intragingivala, intraligamentara, intrapapilara, intraseptala - intraosoasa si intrapulpara,
2. Infiltratie la distanta (prin baraj)
Anestezia intraligamentara sau peridentara - utilizata rar, e o anestezie de completare cand anestezia plexala sau troncularavnu a avut efect. Ofera anestezie pe o zona limitata. Nervii anesteziati sunt ramurile terminale si ramurile plexale de la nivelul apexurilor dentare. Zonele anesteziate sunt tesuturile moi gingivale periodontale pulpare peri-apicale, si creasta osoasa alveolara. Are indicatii numai la mandibula cand anestezia trebuie sa fie foarte limitata in tratamentul dintilor permanenti la copii, in anestezia pulpara la 1-2 dinti, in tratamentul unor dinti izolati pe arcada inferioara, la hemofilici si la cei cu tulburari de coagulare (pt ca se elimina hemoragia) poate fi folosita si ca metoda de tesatre si cand anestezia tronculara nu e indicata. Contraindicatii: in infectii si inflamatii la locul injectarii, la dintii temporali, datorita mugurilor.
Avantaje: e nevoie de o doza mica de anestezic, are o instalatie rapida, e mai putin traumatica decat tronculara, evita anestezia buzei, limbii sau a partilor moi. E o alternativa a anesteziei tronculare periferice, favorabila la copii si in extractii unidentare. Dezavantaje: e greu de aplicat la dintii posteriori, presiunea exercitata la injectie poate duce la durere si la leziuni tisulare locale. Complicatii: poate da edem si echimoze la locul de intepatura sau la nivelul papilei interdentare. Sensibilitatea la pacienti, se poate complica cu alte probleme.
Repere pt anestezie: radacina dentara, tesuturile parodontale, adancimea santului gingival. Ca si tehnica: gura intre-deschisa sau larg deschisa in functie de locul de anestezie. Se face dezinfectie. Locul de intepatura se face in spatiul periodontal, peridentar mezial sau distal de fiecare radacina. Directia acului. Tangent sau paralel cu radacina. Acul trebuie sa fie in unghi obtuz sau drept. Profunzimea: se vor folosi ace scurte subtiri si se introduce pana cand nu se opune resistenta. Se depune o cantitate foarte mica, foarte lent si fara presiune, ca anestezicul local sa nu dea pe afara. Durata. Daca se foloseste vasoconstrictorul se prelungeste anestezia.
Anestezia intrapapilara - indicatii restranse ca si cea intraligamentara, fiind asemanatoare ca tehnica, anestezia se face direct in spongioasa osoasa dupa ce s-a traversat corticala. Indicatii: pt anestezia osoasa si a tesuturilor moi, in cadrul tratamentului parodontal. Pt a obtine o hemostaza in tratamentul parodontopatiilor. Contraindicatii: infectii la locul injectarii. Zone anesteziata: osul, dintele sau dintii din vecinatate si structurile moi adiacente. Avantaje: e nevoie de o doza minima de anestezic local 0,2ml, anestezia se instaleaza in 30-40 secunde, e putin traumatica. Evita anestezia buzei si a partilor moi, reduce sangerarea in timpul tratamentului in cazul in care se foloseste vasocosntrictorul. Are indicatii speciala pt tratament parodontal. Anestezia evita pungile infectate. Dezavantaje - durata scurta, zona foarte limitata de tesuturi moi anesteziate. Alternative: injectia intraligamenta in anestezia plexala si tronculara. Repere: dintii adiacenti si triunghiul papilar. Tehnica. Pacientul sta cu gura deschisa sau interdeschisa si se dezinfecteaxa cu alcool, locul de intepatura in tringhiul, papular, la 2 mm sub varful papilei interdentare, la egala distanta de dintii adiacenti. Directia acului pt anestezia intrapaplara va fi perpendicular pe fata vestibulara a papilei in centrul ei mezial sau distal de dinte iar pt anestezia intraseptala acul in unghi de 45 grade fata de axul dintelui aproximativ perpendicular pe mucoasa papilara cu directia intra septal paralel cu axul dintelui vizat si al mica distanta de corticala osoasa. La inceput se injecteaza in mucoasa papilara cateva picaturi de anestezic local dupa care acul ia contact cu osul cand aplicam o presiune pe siringa si se impinge acul in septul osos 1-3 mm unde se vor depune 0,2 mililitrii solutie anestezica, lent si fara prsiune.
Anestezia intra osoasa - folosita foarte rar in practica. Ca si tehnica se practica o anestezie supra periostala (plexala) obtinuta in 3 timpi:
A. incizia mucoperiostului (cam 2-4 mm) la apexul dintelui de anesteziat
B. se creaza un orificiu prin corticala spre osul spongios cu o freza globulara mica.
C. prin acest orificiu se depune o cantitate mica de anestezic local intra osos. 0,2 ml din anestezicul local.
Precautii: pt ca absorbtia e mai rapida, e necesar ca volumul solutiei anestezice sa fie mic, iar vaso constrictorul sa nu fie in concentratie mai mare decat 1 pe 100000.
Anestezia intrapulpara. E asigurata prin actiuea anestezicului local si prin presiunea exercitata de anestezicul local asupra pulpei. Trebuie sa se faca o sedare a pacientului, sa se foloseasca instrumente rotative, care sa fie folosite la viteze mici , iar manevrele sa fie atraumatice, dupa aceste 2 etape se dechide cam pulpara si se face anestezia intrapulpara. Daca durerea persista, este de intensitate mare, nu se poate deschide camera, se va proceda in felul urmator: se plaseaza o buleta pe planseul pulpar al dintelui cariat, preparat, se asteapta 30 - 40 sec, se apasa buleta 2-3 min timp in care zona devine insensibila, si dupa care se practica anestezia intrapulpara. Tehnica, acul sa fie scurt si subtire indoit corespunzator, pt a avea acces in camera pulpara si pt a avea acces in canalul radicular. Se depune anestezic sub presiune. Daca injectia a fost facuta corect iar acul a fost adaptat intim la canalul radicular anestezia este asigurata de:
1. actinea farmacologica a anesteziclul.
2. presiunea anestezicului local asupra pulpei. Daca acul nu se adapteaza la canalul radicular si solutia anestezica reflueaza, anestezia pulpara e asigurata numai de un factor, actiunea farmacologica a anestezicului si timpul de inductie creste cu 20 - 30 sec. Riscurile anesteziei intrapulpare: ruperea acului pe canal.
marți, 18 noiembrie 2008
ANESTEZIE CURS 4 - 30 OCT
Anestezie curs 4 - 30 octombrie
Substante anestezice
Caracteristicile unui bun anestezic local. Din start trebuie sa stim ca nici un anestezic nu este unul ideal. Trebuie sa aiba inductie rapida, sa aiba durata de actiune suficient de lunga, sa fie eficient in cantitate mica, sa aiba timp de conservare lung, sa aiba un pH normal, sa fie solubil in apa, sa fie solubil in lipide, sa fie stabil in solutie, sa dea o buna relaxare musculara, sa fie compatibil cu substantele medicamentoase cu care se asociaza, sa se poata steriliza usor prin mijloace specifice, sa nu aiba actiune excesiva asupra SNC sau SN vegetativ, sa nu deprime excesiv miocardul, sa nu dea vasodilatatie cerebrala, sa nu fie toxic hepato-renal, sa nu determine reactii alergice, sa nu fie iritant pt tesuturi, sa nu se descompuna prin fierbere, sa nu creeze dependenta.
Continutul ideal al unei solutii anestezice este alcatuit din: anestezicul local, apa distilata, cu sau fara basoconstrictor, antiseptic, agent pt mentinerea pH-ului, agent pt stabilizare ce previne descompunerea componentelor.
Substante anestezice locale injectabile: XILINA (xilocaina, xilestezinul, lodocaina, octacaina si altele) - este o amida, a fost preparata in 1943, este un praf cristalin solubil in apa si alcool, este putin sensibil la lumina si slab solubil in lipide, are o putere anestezica mai puternica de 4 ori decat procaina, si NU ESTE IRITANTA PT TESUTURI, este de 2 ori mai toxica decat procaina, are timp de inductie rapid (0,8-2 min), anestezia dureaza cam 90 min daca este xilina simpla fara adrenalina, are efect mai bun injectabil decat topic, nu produce vasodilatatie, nu da reactii alergice, poate fi utilizat si ca anestezic de contact, insa xilina este inferioara cocainei ca putere anestezica, si este mai putin toxica decat cocaina, se poate asocia cu sulfamidele, are putere mare de difuzare, nu poate fi utilizata pe cale digestiva, orala, pt ca este distrusa in procent de 2 treimi de ficat, se metabolizeazaa in ficat cam 70%, SE ELIMINA RENAL, IN 12 ORE DUPA INJECTIE, ca si compozitie, se gaseste sub forma de solutii de 1%, o fiola de 2 ml contine 0,02 grame, iar fiola de 10ml contine 10grame, sol 1% E INDICATA in anestezia prin infiltratie, pt anestezia plexala si mai rar troncular, sol de 2% se gaseste in fiola de 2 ml si contine 0,04 grame, se foloseste pt anestezii prin infiltratii, pt anestezia plexala, tronculara si bazala, se mai foloseste in anestezia spinala, supraarahidiana, se foloseste ca anestezie de suprafata pt bronhoscopie, pt intubatie traheala sau pt diverse manevre orologice, se poate folosi si in oftalmologie, pt anestezia corneei si a conjunctivei; mai exista si solutie de 4% care se gaseste in fiole de 2 ml sau 20 ml; exista si 5% si se gaseste in fiole de 0,10 grame. Doza zilnica minima este de 300 mg solutie xilina sigura sau 400 miligrame cu adrenalina. Adaosul cu adrenalina prelungeste cu 40 % durata anesteziei.
Contraindicatiile xilinei - contraindicata in afectiuni grave hepato renale, deficite ponderal, epileptici (tendinte la combustie), cardiopatiile decompensate, blocul atrio ventricular, bolnavi care prezinta bradicardie, in hipertensiune arteriala severa, in starile febrile, la cei cu intoleranta la fenancetina sau aminofenazona,
Contraindicatii xilina cu adrenalina- in tahicardia paroxistica, in insuficienta coronariana, tulburari de conducere atrioventriculare, hipertensiunea arteriala maligna, tireotoxicoza, diabet decompensat, glaucom, astmul bronsic si in hipersensibilitate la sulfati.
Efectele generale ale xilinei - poate avea efecte asupra SNC, si anume, la inceput actiunea asupra SNC depinde de concentratia in sange, avand actiune anticonvulsivanta, dupa care devine convulsivanta, pana la 4 miligrame pe ml, xilina are efect convulsivant, iar peste 5 miligrame pe ml poate aparea efect convulsive cu semne premoritorii, apar parestezii periorale si a limbii, pacientii pot prezenta cefalee, ameteli, logoree, agitatie, dupa care pot aparea tulburari senzoriale, nistasmus, pot acuza un tiuit in urechi, diplopie sau vertij, mai poate aparea greata, senzatie de voma, somnolenta, dezorintare, care duce spre pierderea starii de contienta; alte semne clinice obiective: paloarea, vocea paritonala, tulburari de vorbire, frisoane, tremuraturi ale extremitatilor, tahicardie. Simptomele pentru procedeele respective trebuiesc depistate.
Atunci cand concentratia de xilina din sange ajunge la creiei si este peste 10 micrograme pe ml, semnele primonitorii pot fi mascate de premedicatie sau pot chiar lipsi sau daca se face o injectie intravenoasa cand se poate instala convulsia generalizata sau poate da depresiune centrala in indicii sanguini crescuti, convulsiile dispar, dupa care se instaleaza coma, dupa care apare orpirea respiratiei dupa care tot ceilalti centrii nervosi pot fi deprimati. Cand e administrata intravenos poate avea efect analgezic, mai ales in durerile cronice. Concentratia de 3 micrograme pe ml este eficace asupra durerilor periferice, concentratiile mai mici doar asupra durerilor centrale. Asupra aparatului respirator, aerosolii dau bronhodilatatie.
Efectele xilinei asupra SN vegetativ - mareste activitatea asupra sistemului parasimpatic, mai poti exista si efectele xilinei asupra aparatului respirator: daca se da sub forma de aerosoli, poate produce bronhodilatatie (important pt prevenirea bronhospasmului de origine refelxa) are actiune relaxanta pt muschii netezi bronsici, si suprima reflexul de tuse.
Efectele xilinei asupra aparatului cardio vascular, asupra inimii, xilina actioneaza asupra activitatii electrice si asupra muchiului cardiac insusi, xilina se comporta ca un antiaritmic, incetineste viteza de depolarizare, diminueaza perioada refractara a fibrelor nervoase cu raspuns rapid, asupra muschiului cardiac insusi, dimineaza forta de contract a miocardului. Doza maxima 20 miligrame pe ml in utilizarea clinica a xilinei este in anestezia topica, este valabila pt toate mucoasele, se gaseste sub forma de flacoane, gel, spary sau unguent. Pt copii se utilieaza solutie de 2% iar pt adulti se poate utiliza si 4%. Timp de inductie 5 minute, durata de actiune mai putin de 30 minute.
Anestezia prin infiltratie: xilina se foloseste in concentratii slabe 0,5-1%, durata de actiune este de minim 30 de minute pt solutie de 0,5% si de 90 minute pt solutie de 1%. Adrenalina creste durata de actiune, pana la 360 de minute a solutiei cele mai concentrate.
Anestezia plexala sau pronuclear: e folozita pt anestezia unui nerv periferic cand e suficient 0,5 sau 1%, solutia de 2% se utilizeaza cel mai des, cu sau fara adrenalina.
Pt injectie submucoasa se injecteaza maxim 0,5 ml in 15 secunde, iar pt anestezia plexala sau tronculara la adult se pot folosi 1-4 ml iar pt copii 0,25-1ml (pt cei intre 20-30 kg) sau 0,5 - 2 ml (pt cei care au intre 30-40 kg). Doza maxima injectabila pe 24 ore la adult maxim 6ml, iar la copil maxim 1,5 pt cei intre 20-30 kg si 3ml pt cei care au intre 30-40 kg.
Mai este folosita in tratamentul tulburarii ritmului cardiac (intravenos), cel mai frecvent doza de incarcare este de 130mg eficace in 30 secunde pana al 1 minut, dureaza 20-30 secunde. Se mai foloseste in preventia hipertensunii intracraniene.
ALTE SUBSTANTE ANESTEZICE - medivacaina, prilocaina, bupivacaina, articaina, sau ostacaina
Procaina - (novocaina, xincaina, alocaina, anestocaina) - este un ester. A fost sintetizata in anul 1905, e o pulbere incolora cristalina, solubila in apa, in proportie de 1/1 si in alcool in proportie de 1/30 cu actiune slab antiseptica, actiune analgezica foarte redusa, de 14 ori mai mica ca si cocaina, toxicitate mai mica de 6-8 ori decat cocaina. Toxicitatea creste proportional cu concentratia. Are 6-10 minute timp de inductie, durata anesteziei este de 15-30 min, are actiune vasodilalatoare profunda, injectata este un simpaticolitic provocand vasodilatatie profunda locala, prin paralizia vasoconstrictorilor, provocand hemoragie in plaga, diminueaza sau atenueaza actiunea bacterio-statica a sulfamidelor neinfluentand actiunea antibioticelor. Trebuie testat, de obicei da alergie. Se elimina pe ale renala, sub forma metabolica. Datorita efectelor ei, stimulat tisular, antihistaminic, antinicotinic, antiinflamator, sau ganglioplegic, se poate utiliza si in scopuri terapeutice (tratamentul socului, a astmelor bronsice, stari dispneice, in spasme, impotriva imbatranirii si prevenirea ei). Contraindicatii - la copii sub 7 ani, in socul decompensat, in hipotensiune arteriala, in afectiunile renale si hepatice. Se foloseste 2% simpla sau cu vasoconstrictor sau in combinatie cu prooxicaina, utilizeaza cu un corectiv (adrenalina) care prelungeste cu 40 minute durata anesteziei. Doza maxima este de 400mg pt solutie de 0,5%, 1%, 2%. In caz de supra dozaj .. pot aparea fenomene toxice ale SNC, care se manifesta prin dispnee si convulsii la inceput, dupa care apare hipotensiunea, bradicardia sau chiar stopul cardiac, durata anestezei depinde de raspunsul individual al anestezicului respectiv, de acuratetea tehnicii de anestezie, starea tesuturilor in care s-a efectuat anestezia.
Substante anestezice
Caracteristicile unui bun anestezic local. Din start trebuie sa stim ca nici un anestezic nu este unul ideal. Trebuie sa aiba inductie rapida, sa aiba durata de actiune suficient de lunga, sa fie eficient in cantitate mica, sa aiba timp de conservare lung, sa aiba un pH normal, sa fie solubil in apa, sa fie solubil in lipide, sa fie stabil in solutie, sa dea o buna relaxare musculara, sa fie compatibil cu substantele medicamentoase cu care se asociaza, sa se poata steriliza usor prin mijloace specifice, sa nu aiba actiune excesiva asupra SNC sau SN vegetativ, sa nu deprime excesiv miocardul, sa nu dea vasodilatatie cerebrala, sa nu fie toxic hepato-renal, sa nu determine reactii alergice, sa nu fie iritant pt tesuturi, sa nu se descompuna prin fierbere, sa nu creeze dependenta.
Continutul ideal al unei solutii anestezice este alcatuit din: anestezicul local, apa distilata, cu sau fara basoconstrictor, antiseptic, agent pt mentinerea pH-ului, agent pt stabilizare ce previne descompunerea componentelor.
Substante anestezice locale injectabile: XILINA (xilocaina, xilestezinul, lodocaina, octacaina si altele) - este o amida, a fost preparata in 1943, este un praf cristalin solubil in apa si alcool, este putin sensibil la lumina si slab solubil in lipide, are o putere anestezica mai puternica de 4 ori decat procaina, si NU ESTE IRITANTA PT TESUTURI, este de 2 ori mai toxica decat procaina, are timp de inductie rapid (0,8-2 min), anestezia dureaza cam 90 min daca este xilina simpla fara adrenalina, are efect mai bun injectabil decat topic, nu produce vasodilatatie, nu da reactii alergice, poate fi utilizat si ca anestezic de contact, insa xilina este inferioara cocainei ca putere anestezica, si este mai putin toxica decat cocaina, se poate asocia cu sulfamidele, are putere mare de difuzare, nu poate fi utilizata pe cale digestiva, orala, pt ca este distrusa in procent de 2 treimi de ficat, se metabolizeazaa in ficat cam 70%, SE ELIMINA RENAL, IN 12 ORE DUPA INJECTIE, ca si compozitie, se gaseste sub forma de solutii de 1%, o fiola de 2 ml contine 0,02 grame, iar fiola de 10ml contine 10grame, sol 1% E INDICATA in anestezia prin infiltratie, pt anestezia plexala si mai rar troncular, sol de 2% se gaseste in fiola de 2 ml si contine 0,04 grame, se foloseste pt anestezii prin infiltratii, pt anestezia plexala, tronculara si bazala, se mai foloseste in anestezia spinala, supraarahidiana, se foloseste ca anestezie de suprafata pt bronhoscopie, pt intubatie traheala sau pt diverse manevre orologice, se poate folosi si in oftalmologie, pt anestezia corneei si a conjunctivei; mai exista si solutie de 4% care se gaseste in fiole de 2 ml sau 20 ml; exista si 5% si se gaseste in fiole de 0,10 grame. Doza zilnica minima este de 300 mg solutie xilina sigura sau 400 miligrame cu adrenalina. Adaosul cu adrenalina prelungeste cu 40 % durata anesteziei.
Contraindicatiile xilinei - contraindicata in afectiuni grave hepato renale, deficite ponderal, epileptici (tendinte la combustie), cardiopatiile decompensate, blocul atrio ventricular, bolnavi care prezinta bradicardie, in hipertensiune arteriala severa, in starile febrile, la cei cu intoleranta la fenancetina sau aminofenazona,
Contraindicatii xilina cu adrenalina- in tahicardia paroxistica, in insuficienta coronariana, tulburari de conducere atrioventriculare, hipertensiunea arteriala maligna, tireotoxicoza, diabet decompensat, glaucom, astmul bronsic si in hipersensibilitate la sulfati.
Efectele generale ale xilinei - poate avea efecte asupra SNC, si anume, la inceput actiunea asupra SNC depinde de concentratia in sange, avand actiune anticonvulsivanta, dupa care devine convulsivanta, pana la 4 miligrame pe ml, xilina are efect convulsivant, iar peste 5 miligrame pe ml poate aparea efect convulsive cu semne premoritorii, apar parestezii periorale si a limbii, pacientii pot prezenta cefalee, ameteli, logoree, agitatie, dupa care pot aparea tulburari senzoriale, nistasmus, pot acuza un tiuit in urechi, diplopie sau vertij, mai poate aparea greata, senzatie de voma, somnolenta, dezorintare, care duce spre pierderea starii de contienta; alte semne clinice obiective: paloarea, vocea paritonala, tulburari de vorbire, frisoane, tremuraturi ale extremitatilor, tahicardie. Simptomele pentru procedeele respective trebuiesc depistate.
Atunci cand concentratia de xilina din sange ajunge la creiei si este peste 10 micrograme pe ml, semnele primonitorii pot fi mascate de premedicatie sau pot chiar lipsi sau daca se face o injectie intravenoasa cand se poate instala convulsia generalizata sau poate da depresiune centrala in indicii sanguini crescuti, convulsiile dispar, dupa care se instaleaza coma, dupa care apare orpirea respiratiei dupa care tot ceilalti centrii nervosi pot fi deprimati. Cand e administrata intravenos poate avea efect analgezic, mai ales in durerile cronice. Concentratia de 3 micrograme pe ml este eficace asupra durerilor periferice, concentratiile mai mici doar asupra durerilor centrale. Asupra aparatului respirator, aerosolii dau bronhodilatatie.
Efectele xilinei asupra SN vegetativ - mareste activitatea asupra sistemului parasimpatic, mai poti exista si efectele xilinei asupra aparatului respirator: daca se da sub forma de aerosoli, poate produce bronhodilatatie (important pt prevenirea bronhospasmului de origine refelxa) are actiune relaxanta pt muschii netezi bronsici, si suprima reflexul de tuse.
Efectele xilinei asupra aparatului cardio vascular, asupra inimii, xilina actioneaza asupra activitatii electrice si asupra muchiului cardiac insusi, xilina se comporta ca un antiaritmic, incetineste viteza de depolarizare, diminueaza perioada refractara a fibrelor nervoase cu raspuns rapid, asupra muschiului cardiac insusi, dimineaza forta de contract a miocardului. Doza maxima 20 miligrame pe ml in utilizarea clinica a xilinei este in anestezia topica, este valabila pt toate mucoasele, se gaseste sub forma de flacoane, gel, spary sau unguent. Pt copii se utilieaza solutie de 2% iar pt adulti se poate utiliza si 4%. Timp de inductie 5 minute, durata de actiune mai putin de 30 minute.
Anestezia prin infiltratie: xilina se foloseste in concentratii slabe 0,5-1%, durata de actiune este de minim 30 de minute pt solutie de 0,5% si de 90 minute pt solutie de 1%. Adrenalina creste durata de actiune, pana la 360 de minute a solutiei cele mai concentrate.
Anestezia plexala sau pronuclear: e folozita pt anestezia unui nerv periferic cand e suficient 0,5 sau 1%, solutia de 2% se utilizeaza cel mai des, cu sau fara adrenalina.
Pt injectie submucoasa se injecteaza maxim 0,5 ml in 15 secunde, iar pt anestezia plexala sau tronculara la adult se pot folosi 1-4 ml iar pt copii 0,25-1ml (pt cei intre 20-30 kg) sau 0,5 - 2 ml (pt cei care au intre 30-40 kg). Doza maxima injectabila pe 24 ore la adult maxim 6ml, iar la copil maxim 1,5 pt cei intre 20-30 kg si 3ml pt cei care au intre 30-40 kg.
Mai este folosita in tratamentul tulburarii ritmului cardiac (intravenos), cel mai frecvent doza de incarcare este de 130mg eficace in 30 secunde pana al 1 minut, dureaza 20-30 secunde. Se mai foloseste in preventia hipertensunii intracraniene.
ALTE SUBSTANTE ANESTEZICE - medivacaina, prilocaina, bupivacaina, articaina, sau ostacaina
Procaina - (novocaina, xincaina, alocaina, anestocaina) - este un ester. A fost sintetizata in anul 1905, e o pulbere incolora cristalina, solubila in apa, in proportie de 1/1 si in alcool in proportie de 1/30 cu actiune slab antiseptica, actiune analgezica foarte redusa, de 14 ori mai mica ca si cocaina, toxicitate mai mica de 6-8 ori decat cocaina. Toxicitatea creste proportional cu concentratia. Are 6-10 minute timp de inductie, durata anesteziei este de 15-30 min, are actiune vasodilalatoare profunda, injectata este un simpaticolitic provocand vasodilatatie profunda locala, prin paralizia vasoconstrictorilor, provocand hemoragie in plaga, diminueaza sau atenueaza actiunea bacterio-statica a sulfamidelor neinfluentand actiunea antibioticelor. Trebuie testat, de obicei da alergie. Se elimina pe ale renala, sub forma metabolica. Datorita efectelor ei, stimulat tisular, antihistaminic, antinicotinic, antiinflamator, sau ganglioplegic, se poate utiliza si in scopuri terapeutice (tratamentul socului, a astmelor bronsice, stari dispneice, in spasme, impotriva imbatranirii si prevenirea ei). Contraindicatii - la copii sub 7 ani, in socul decompensat, in hipotensiune arteriala, in afectiunile renale si hepatice. Se foloseste 2% simpla sau cu vasoconstrictor sau in combinatie cu prooxicaina, utilizeaza cu un corectiv (adrenalina) care prelungeste cu 40 minute durata anesteziei. Doza maxima este de 400mg pt solutie de 0,5%, 1%, 2%. In caz de supra dozaj .. pot aparea fenomene toxice ale SNC, care se manifesta prin dispnee si convulsii la inceput, dupa care apare hipotensiunea, bradicardia sau chiar stopul cardiac, durata anestezei depinde de raspunsul individual al anestezicului respectiv, de acuratetea tehnicii de anestezie, starea tesuturilor in care s-a efectuat anestezia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)